Fondul European de Investiții (FEI) a semnat acorduri cu cinci bănci pentru a sprijini întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) din România. Seria de garanții directe neplafonate în valoare totală de un miliard de euro este susținută prin intermediul Compartimentul pentru România în cadrul programului InvestEU, finanțat prin Planul național de redresare și reziliență (PNRR) și reprezintă o acțiune ambițioasă care vizează creșterea durabilității și competitivității întreprinderilor din întreaga țară.

Banca Comercială Română, Banca Transilvania, CEC Bank, Raiffeisen Bank și ProCredit Bank sunt parteneri bine-cunoscuți ai FEI, care au implementat cu succes diverse mandate FEI în trecut, cum ar fi Inițiativa pentru IMM-uri România.

Prin intermediul Garanției pentru Sustenabilitate, băncile partenere vor putea susține în continuare o transformare ecologică și durabilă a economiei și vor putea finanța investiții ale beneficiarilor finali care respectă mediul, sunt ecologice și incluzive. Garanția de Competitivitate pentru IMM-uri va permite băncilor partenere să faciliteze accesul la finanțare pentru un spectru mai larg de întreprinderi și industrii, cu condiții de împrumut care, de regula, nu ar fi oferite în absența garanției.

„Am muncit cu seriozitate alături de Guvernul României și Comisia Europeană pentru a ne asigura că afacerile românești pot primi sprijinul de care au nevoie în aceste momente dificile. Cele cinci acorduri de astăzi vor traduce aceste eforturi într-un acces real la finanțare pe teren, ajutând IMM-urile să-și urmărească ambițiile de creștere, stimulând progresul economic și promovând un viitor mai ecologic”, a spus Roger Havenith (foto), directorul general adjunct al FEI. 

Adrian Câciu, ministrul investițiilor și proiectelor europene, afirmă că „sprijinul pentru IMM-uri, prin intermediul instrumentelor de garantare finanțate de Planul național de redresare și reziliență, contribuie la o traiectorie economică de creștere pe baze competitive și durabile, antrenând IMM-urile și sistemul financiar – bancar în propunerea și finanțarea celor mai bune investiții pentru viitor.”  

Cu finanțare disponibilă atât în lei, cât și în euro, pentru investiții pe tot teritoriul României, acest demers va încuraja creșterea și expansiunea afacerilor, sprijinind lanțurile valorice, produse și servicii durabile de infrastructură, energia regenerabilă și eficiența energetică și transportul curat, susținând în același timp ecosistemul de finanțare românesc.

Garanția FEI permite băncilor partenere să ofere condiții de finanțare îmbunătățite, cum ar fi rate reduse ale dobânzii, cerințe reduse de garanție și cerințe reduse privind avansul pentru împrumuturile de investiții. Mai mult, datorită garanției FEI, băncile pot oferi scadențe mai lungi, volume de finanțare mai mari și pot sprijini segmentele excluse precum start-upurile, care nu ar fi fost vizate în absența garanției.

Garanțiile directe neplafonate fac parte din produsele de garantare ale portofoliului InvestEU din cadrul Compartimentului pentru România în cadrul programului InvestEU. Finanțată prin PNRR, această inițiativă cuprinde două componente: Garanția pentru Competitivitatea IMM-urilor și Garanția pentru Sustenabilitate, esențiale în creșterea competitivității întreprinderilor românești și în direcționarea țării către o creștere economică durabilă.