Onboardingul, procesul de înrolare a unui nou client în sistem, ceea ce în cazul băncilor înseamnă deschiderea unui cont, trebuie să fie cât mai simplu pentru utilizator. Valentina Dragomir, Regional Sales Manager, IDnow, a explicat, la Digital Banking Scorecard, că acest proces, prima interacțiune a unui potențial client cu o instituție financiară, ar trebui să fie cât mai prietenos.

„Clientul să rămână pe site-ul băncii, să nu fie redirecționat către un alt site sau către o aplicație externă. Este necesar ca respectivul utilizator să primească în timp real sfaturi, astfel încât să poată finaliza procesul de onboarding cât mai facil.”

Valentina a menționat că IDnow oferă astfel de soluții pentru identificare la distanță, care să faciliteze un proces simplu pentru client, dar care oferă băncilor toate informațiile necesare pentru atingerea obiectivelor privind identitatea persoanelor.

„Avem două soluții autorizate de către Autoritatea pentru Digitalizarea României pentru piața locală. Sunt 100% digitale pentru clientul final, iar toată experiența de înrolare durează aproximativ un minut.”

Încă din 2021, există o tendință la nivel european de automatizare a fluxului de onboarding pentru clientul final.

Valentina a afirmat că această automatizate s-a impus din cauza faptului că aproximativ 40% dintre clienții care nu reușeau să parcurgă procesul de onboarding din prima încercare, renunțau și alegeau alte bănci. Înainte de automatizarea procesului, conform statisticilor, timpul de așteptare varia între 10 și 15 minute pentru finalizarea procesului, iar clienții renunțau.

„Recomandarea IDnow pentru piața din România este un proces hibrid, care pentru clientul final este total automat. În spate, însă, toate verificările sunt efectuate de către algoritmi bazați pe inteligența artificială și sunt reverificate de către un operator uman. IDnow are în prezent 20 de centre pentru procesare manuală. Există un astfel de centru și la Iași, unde sunt peste 100 de angajați care verifică toate informațiile pentru a oferi un verdict 100% corect.”

Valentina s-a referit și la portofelul digital european, care va deveni un reper pentru UE și care a fost introdus prin regulamentul eIDAS 2.0, aprobat la sfârșitul lunii februarie 2024. Acesta va schimba atât experiența clientului, cât și interacțiunea cu instituțiile financiare.

Din perspectiva clientului, Valentina a spus că „având în vedere că acesta are controlul asupra datelor, va avea posibilitatea să le salveze în wallet și va putea să acceseze diferite servicii publice sau private fără să mai fie nevoit să parcurgă procesul de onboarding.”

Pentru instituțiile financiare există mai multe avantaje: costuri mai reduse, o experiență de utilizare mult mai simplă în ceea ce privește identificarea clientului. Totodată, rata de conversie, utilizând canalele digitale, va crește undeva la 80-90% datorită wallet-ului digital.

+

În cadrul evenimentul Digital Banking Scorecard, s-a lansat și raportul Digital Banking Scorecard 2024.

Digital Banking Scorecard este un eveniment Future Banking și realizat cu sprijinul:

Main Partner: Natech Financial Software

Silver Partners: Raiffeisen Bank, IDnow, First Bank, ING Bank, BCR, Namirial, Garanti Bank

With the Support of: Libra Internet Bank, Ropeco.

Foto: Ovidiu Udrescu