CEC Bank a înregistrat un profit net estimat, neauditat, de 110,8 milioane de lei în primul semestru din 2022. Banca a continuat să-și consolideze poziția pe piață și a înregistrat o creștere a activelor până la 53,3 miliarde de lei – plus 20% față de perioada similară a anului trecut.

Veniturile nete din dobânzi si comisioane, au crescut cu 20,5% față de perioada similară a anului trecut, până la 1,2 miliarde de lei, în condițiile în care, ratele bonificate pentru depozite au crescut într-un ritm mai accelerat decât cele pentru credite. De exemplu, în ultimul trimestru, CEC Bank majorat dobânda la sursele atrase de la populație de la 3% la 7% la depozitele pe un an, în timp ce creșterea dobânzilor la credite a fost mult mai redusă: IRCC a crescut de la 1,86% la 2,65%/an.

Creditele în sold, la valoare brută acordate clienților se ridică la 29,3 miliarde de lei, în creștere cu 20% față de perioada similară din 2021. În același timp, depozitele atrase de la clienți au crescut cu 28,3% față de sfârșitul primului semestru al anului trecut, până la 47,5 miliarde de lei.

„La nivel global trendul dobânzilor s-a reversat brusc și de la dobânzi minime istorice anul trecut, acestea sunt acum pe un trend de creștere accelerată. CEC Bank a demonstrat că se poate adapta rapid la noile provocări în contextul presiunilor inflaționiste, coroborate cu o scădere a lichidității de pe piață. Deocamdată, nu vedem o creștere a creditelor neperformante și nu ne-am confruntat cu un volum semnificativ de cereri de amânare la plată și continuăm să stăm aproape de anteprenori și clienți pentru a-i ajuta să depășească perioadele dificile", spune Bogdan Neacșu, Președinte CEC Bank.

Proiecte în primul semestru din 2022

CEC Bank a continuat, de asemenea, programul de modernizare și transformare, iar valoarea investițiilor realizate în primele șase luni ale anului se ridică la 35,3 milioane de lei, din care peste 70% vizează investiții în sisteme IT.

În trimestrul al doilea a fost demarat proiectul de implementare a unui sistem informatic modern pentru activitățile de Trezorerie și management de bilanț, bazat pe soluția oferită de grupul american FIS Global – unul dintre cei mai mari furnizori la nivel global de soluții și tehnologii pentru sistemele bancare și de plăți.

În zona de digitalizare a serviciilor bancare, a fost extinsă oferta de servicii disponibile online – cu posibilitatea de a contracta credite de nevoi personale și carduri de credit pe un flux rapid, simplificat, direct din aplicațiile de Mobile și Internet Banking și a fost relansată aplicația de mobile banking CEC app, cu un design modern și îmbunătățit. De asemenea, CEC Bank este partener în programele guvernamentale lansate recent: Start-up Nation și subvenții APIA pe trei ani.

Sursă foto: Dreamstime