Școala de Valori, în parteneriat cu Provident și cu sprijinul Ministerului Educației, a început înscrierile pentru cea de-a noua ediție a programului dedicat liceenilor talentați, Bursele stART. Licenii pasionați de pictură, desen, muzică, dans sau artele viitorului (vlogging, scriere creativă sau fotografie) pot depune aplicațiile pe site-ul Școlii de Valori până pe data de 29 octombrie.

În noua ediție a programului, crește numărul de beneficiari, de la 30 de tineri care au fost susținuți în 2022, la 50 de liceeni. Totodată, crește cu 2.000 de lei și valoarea fiecărei burse, care ajunge astfel la 8.000 de lei.

În acest an, proiectul se adresează și liceenilor care provin din familii care fac parte din grupurile vulnerabile, identificate prin proiectul Asociației Provident pentru Educație, „Invizibilii” – familiile monoparentale, angajații la negru, pensionarii în risc de excluziune socială, șomerii de peste 50 de ani, fermierii de subzistență și micii antreprenori în risc de excluziune socială.

„Prin Bursele stART susținem pasiunea și arta la începuturile sale, în adolescență, atunci când deciziile sunt importante și pot face diferența între carieră și pasiune. Noi, la Școala de Valori, credem cu tărie că este posibil să-ți construiești cariera din pasiune și îi încurajăm pe tineri să creadă și ei acest lucru. Cu susținere financiară, ateliere pentru dezvoltare personală, mentorat și coaching, am creat alături de partenerul nostru un program de tradiție, unde îi așteptăm pe viitorii bursieri”, spune Dragoș Belduganu, manager colaborări instituționale și internaționale în cadrul asociației Școala de Valori.

Programul Bursele stART susține formarea a 50 de elevi de liceu care au abilități artistice. Sunt eligibili tinerii care sunt talentați la una dintre următoarele discipline: pictură, desen, muzică, dans și artele viitorului (vlogging, scriere creativă sau fotografie) – și care au un portofoliu într-unul dintre aceste domenii.

Bursa poate fi folosită pentru a susține costurilor echipamentelor, cursurilor și oricăror alte materiale care să îi ajută pe participanți să-și transforme pasiunea într-o meserie. Selecția se va face astfel: zece burse pentru pictură, zece pentru desen, zece pentru muzică, zece pentru dans și zece pentru artele viitorului (vlogging, scriere creativă sau fotografie).

„Ne dorim să ajutăm tinerii să câștige încrederea de care au nevoie pentru a-și pune talentul în valoare. Suntem onorați să le oferim o șansă în plus pentru a-și îndeplini visurile. După nouă ediții, suntem mândri că putem spune că avem deja o tradiție în susținerea tinerelor talente și suntem determinați să continuăm acest demers și în viitor,” a declarat Florin Bâlcan, directorul general al Provident Financial România.

Workshopuri interactive și sprijin pentru achiziția echipamentelor

Tinerii selectați pentru programul de burse vor beneficia și de ateliere de dezvoltare personală și vocațională, de evenimente de tip Biblioteca Vie, în care oameni care au reușit deja să își construiască o carieră în domeniul artelor le vor împărtăși experiența lor și le vor oferi sfaturi. De asemenea, vor beneficia de sesiuni de mentorat, coaching și cursuri de educație financiară, care au rolul de a-i ajuta să își descopere punctele forte, dar și cum pot să își maximizeze potențialul.

Lansat în 2014, programul Bursele stART a sprijinit peste 290 de liceeni care au folosit bursele pentru a investi în echipamentele de care aveau nevoie, în instrumente, în cursuri sau în taxele de participare la competițiile de profil, care i-au dus cu un pas mai aproape de a-și vedea visul împlinit.

Drumul de la rolul de bursier, în lumina reflectoarelor

Ștefan Aprodu este unul dintre tinerii artiști care a beneficiat de o bursă stART. Acum, Ștefan are 20 de ani și este violonist, dirijor, compozitor și student la Facultatea de Teatru, Muzică și Media din Hanovra.

„Proiectul Bursele stART a fost pentru mine o șansă reală de a reuși în domeniul muzicii, la un moment dat în cariera mea. Eram elev la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” la clasa de vioară a doamnei profesoare Magdalena Ursu și, totodată, student în anul 3 la Facultatea de Muzică Dondolo Russo din Norvegia, unde urmam cursurile on-line la Secția Compoziție Idiomatică. Programul în care lucram compoziție începuse să nu mai facă față cerințelor de la facultate.

Proiectul Bursele stART a venit la momentul oportun și mi-a oferit sprijinul pe care îl căutam. Datorită acestei burse am reușit să achiziționez suportul tehnic care devenise extrem de necesar. De asemenea, una din amintirile frumoase din cadrul acestui proiect este lucrul în echipă cu colegi din alte orașe, pe care nici nu îi cunoscusem până atunci, cu care am colaborat pentru a compune o piesă. Începutul sigur că a fost anevoios, dar, pe măsură ce înaintam în lucru, devenea amuzant și plăcut, iar rezultatul chiar a fost o piesă reușită. În concluzie, pot spune că acest proiect chiar a fost benefic și sfătuiesc orice tânăr să intre în această lume a Burselor stART. Nu va regreta”, spune Ștefan Aprodu.

Foto: Pexels