Piața globală a produselor de lux trece printr-o schimbare radicală pe măsură ce este obligată să se adapteze obiceiurilor de consum ale Generației Z.

Alături de Millennials, consumatorii Gen Z au generat „întreaga creștere a pieței de lux în 2022”, conform unui studiu Bain & Company citat de publicația americană de business Fortune, parte a Time Warner. De asemenea, se estimează că până în 2025, 70% dintre achizițiile din zona produselor de lux vor fi realizate de aceste categorii de clienți, la care se adaugă cei din Generația Alpha (tinerii născuți după 2010).

„BNPL devine o necesitate pentru retailerii produselor de lux”, subliniază Alexandru Balaci, CEO-ul fintech-ului Mokka România. „Dacă în urmă cu un deceniu brandurile de lux erau rezervate preponderent unei categorii de cumpărători cu putere financiară mare, astăzi lucrurile stau diferit. Clienții din generațiile Millennials, Gen Z și celor care vin după ei au o mentalitate diferită față de predecesori. Își doresc să aibă acces la produsele preferate pe loc și nu sunt dispuși să economisească luni sau ani pentru achiziția bunurilor de lux. Aceste categorii de cumpărători – care constituie «nucleul dur» al BNPL – au o aversiune față de metodele tradiționale de finanțare, preferând metodele de plată alternative și flexibile. În contextul de azi devine tot mai evident că vânzările brandurilor de lux vor fi decise de adăugarea butonului BNPL la checkout”.

Studiul citat de publicația Fortune subliniază că există o atitudine „mai precoce față de lux” în ce privește consumatorii din Generația Z față de Millennials. Aceștia încep să cumpere articole de lux cu trei până la cinci ani mai devreme decât Millenialii, adică începând cu vârsta de 15 ani, față de 18-20 de ani. Se estimează că Generația Alpha va avea un comportament similar.

Aceste date obligă numele mari din domeniul produselor de lux să se adapteze rapid noilor condiții ale pieței dictate de schimbarea obiceiurilor de consum ale noilor generații.

Astfel, Gucci, spre exemplu, a realizat eforturi considerabile ca să se conecteze cu clienții din aceste generații și a apelat la campanii creative pe Instagram, TikTok sau prin intermediul influencerilor. În același timp, adăugarea opțiunii de plată alternativă BNPL a condus la o creștere a vânzărilor online cu 24% doar într-un singur trimestru.

„Plățile alternative de tipul Buy Now, Pay Later nu doar că facilitează accesul potențialilor clienți la bunuri, ci îi și încurajează să cheltuiască pe articole mai scumpe, în măsura în care acestea devin mai accesibile. Din experiența pe care o avem cu Mokka BNPL pe toate piețele unde suntem prezenți – Polonia, România și Bulgaria – constatăm că aceasta este o soluție câștigătoare pentru clienți și retaileri deopotrivă”, spune Alexandru Balaci.

CEO-ul fintech-ului cu acționariat european și american, primul provider BNPL din România, subliniază că în ce-i privește pe retaileri, „Mokka BNPL este un instrument eficace de loializare, iar datele furnizate de studii interne indică niveluri ridicate de revenire pentru clienții care utilizează această metodă de plată alternativă”.

Creșterea traficului, a ratei de conversie și valorii medii a tranzacțiilor, precum și scăderea semnificativă a ratei de abandon a coșului de cumpărături sunt câteva dintre avantajele Mokka BNPL pentru retaileri. Pentru clienți serviciul are avantajul înregistrării instantanee, al finanțării rapide, oferind flexibilitate financiară și o experiență de utilizare confortabilă și nebirocratică.

„Pentru brandurile de lux care vor să atragă cât mai mulți clienți Gen Z și Millennials, BNPL este soluția perfectă. Acest sistem permite împărțirea costului achiziției în mai multe rate. Spre exemplu, cu Mokka BNPL se poate plăti în rate flexibile, personalizate în funcție de preferințe, de la 30 de zile până la 24 de luni. Este un câștig pentru clienți, dar și pentru retailerii produselor de lux, care au oportunitatea să crească volumul vânzărilor fără să apeleze la promoții sau reduceri, măsură care face accesibile mărcile de lux și e din ce in ce mai des asociată cu acestea pe piețele europene”, explică CEO-ul Mokka România.

Fintech-ul fondat de Irene Shvakman, de origine ucraineană, și Fernando Dias Da Silva este primul provider Buy Now Pay Later care a pătruns pe piața românească, în urmă cu trei ani. Disponibil pentru categorii precum modă, bijuterii, electronice, încălțăminte, articole pentru copii, mobilier, călătorii și altele, Mokka a dezvoltat produse financiare în strânsă colaborare cu retailerii concentrându-se pe profilul clienților și pe necesitățile acestora.

Inovația permanentă a condus la transformarea experienței de shopping cu Mokka într-una foarte confortabilă. Este unul dintre motivele pentru care, în ultimul an, serviciul dezvoltat de compania Revo Technologies și-a consolidat poziția pe piețele central-europene unde este prezent, a crescut în popularitate, iar volumul mărfurilor achiziționate cu Mokka BNPL s-a dublat în ultimele 12 luni față de perioada precedentă.