UniCredit Bank propune clienților o nouă campanie pentru creditele ipotecare/imobiliare și anunță totodată participarea în programul “Noua Casă 2023”.

Ana Popescu, Director Produse și Servicii Retail în cadrul UniCredit Bank România spune că banca dorește să ofere clienților alternative de finanțare relevante prin produse care să îi ajute să își îndeplinească obiectivele importante, așa cum este achiziția unei locuințe.

„Propunem acum o nouă ofertă de dobândă fixă în primii 5 ani de la 6,9%/an, adresată clienților care își doresc predictibilitatea sumelor de plată lunare, fie că decid să achiziționeze o locuință în această perioadă, fie să refinanțeze un credit ipotecar în desfășurare. La dobânda fixă competitivă în topul ofertelor de acest tip din piață, adăugam și un cadou de 2.000 lei pentru a susține cheltuielile intervenite în proces, cum ar fi cheltuielile notariale, și un cadou egal cu 50% din prima de asigurare imobil intermediată de bancă, achitată integral de către solicitantul creditului. În același timp, prin participarea la programul Noua Casă 2023 oferim clienților noștri posibilitatea de a beneficia de un avans redus în condițiile de eligibilitate propuse de acest program”, a mai spus Ana Popescu.

Care e oferta UniCredit?

Oferta pentru credite ipotecare/imobiliare se adresează clienților persoane fizice care achiziționează locuințe sau care refinanțează un împrumut cu această destinație.

Aceștia beneficiază de reducerea dobânzii dacă încasează veniturile în cont deschis la UniCredit Bank și au o asigurare de viață validă, respectiv au dobânda redusă fixă de 6,9% în primii 5 ani și dobânda redusă variabilă IRCC + marjă fixă 2,1%/an din al șaselea an, DAE redusă de 7,81%/an.

Pentru creditele ce îndeplinesc condițiile campaniei și sunt trase până la 31.05.2023, beneficiază în plus de un cadou în valoare netă de 2.000 de lei pentru acoperirea costurilor conexe împrumutului la care se adaugă o sumă reprezentând 50% din contravaloarea primei de asigurare anuale pentru primul an, aferentă poliței facultative de locuință My Home achitată de solicitant.

Valoarea creditului poate fi între un minim de 8.000 euro (echivalent în lei) și un maxim ce reprezintă echivalentul în lei a 350.000 euro, avansul minim de 15%, iar perioada de creditare poate fi între 5 și 30 de ani.

Noua Casă 2023

Totodată, UniCredit Bank a primit din partea Ministerului Finanțelor Publice un nou plafon de garantare a creditelor acordate prin programul “Noua Casă 2023”.

Participarea în program permite UniCredit Bank să ofere persoanelor fizice noi finanțări în lei în condițiile programului guvernamental.

CITEȘTE ȘI: BCR: Redeschidere program Noua Casă

Avansul minim este de 5% pentru locuințe cu preț de achiziție de până la 70.000 euro, echivalent lei, și de minim 15% pentru locuințe noi (recepționate sau consolidate de cel mult 5 ani) cu preț de achiziție între 70.001 și 140.000 de euro, echivalent lei.

Perioada creditului poate fi între 3 și 30 de ani, iar dobânda stabilită prin condițiile programului este variabilă, formată din IRCC+marjă fixă 2%.

VEZI ȘI: „Noua Casă” 2023 la Alpha Bank România

Banca precizează că este necesară ipoteca asupra locuinței achiziționate, cu asigurarea acesteia pe toată durată. Asigurarea de viață este obligatorie pentru creditul Noua Casă și opțională pentru cel ipotecar/imobiliar, însă necesară pentru îndeplinirea uneiea dintre condițiile de aplicare a dobânzii reduse. Dacă asigurarea de viață nu va fi intermediată de bancă, costul nu va fi inclus în DAE, nefiind cunoscut băncii.

UniCredit a realizat și un ghid privind alegerea casei și a celui mai potrivit credit.