Românii și-au adaptat comportamentele financiare în contextul creșterii accelerate a inflației, a prețurilor și a tarifelor la utilități din ultimele luni, arată studiul „Money Matters", realizat de Erste Group.
Datele cercetării relevă că 77% dintre intervievați strâng bani, în prezent, pentru potențiale urgențe și cheltuieli neprevăzute, în timp ce 74% economisesc pentru a avea o rezervă de bani pentru sine sau pentru familie, ambele motive în creștere cu opt puncte procentuale față de anul trecut.
Cel mai mare avans în rândul motivelor pentru care românii pun bani deoparte îl are însă dorința de a investi în educație și pregătire profesională, 25% indicând această schimbare de mentalitate, cu 9% mai mult decât în 2021.
„Schimbarea a fost mereu o constantă în viața noastră, a românilor, mai ales în ultimii 30 de ani. Fie că vorbim de schimbarea de regim din ’89, tranziția spre economia de piață, aderarea la structurile euro-atlantice, criza financiară, pandemia, războiul de la granițe, schimbările ne-au marcat permanent existența. Și ne-au insuflat o capacitate extraordinară de reziliență și adaptare. De-a lungul acestor ani, cel mai important imbold s-a dovedit a fi încrederea că putem merge înainte, că putem avea o viață mai bună indiferent de provocări”, spune Ionuț Stanimir, Director Marketing & Comunicare, BCR.
Studiul a fost realizat la cererea Erste Group și a vizat țările din Europa Centrală și de Est – Austria, Ungaria, Croația, Cehia, Slovacia, România și Serbia. Cercetarea a avut loc în lunile iunie și iulie 2022, pe un eșantion de 507 de persoane, reprezentativ la nivelul populației bancabile, cu vârsta de peste 15 ani.
Citește și:
Datele studiului au mai scos în evidență faptul că românii economisesc, în medie, 351 lei pe lună, cu 42 de lei mai mult decât în 2021, doar 33% pun bani deoparte pentru bătrânețe, 64% dintre români declară că au fost afectați de inflație, iar 38% cred că situația lor financiară s-a deteriorat în ultimul an, dublu față de 2019. De asemenea, 48% se bazează pe familia lor și prieteni aunci când vor sfaturi despre economii și investiții, iar 19% chiar pe informațiile din social media.
Studiu complet e disponibil aici.
Foto: Dreamstime