Filbo, soluția de microcreditare online a Omro IFN, introduce un nou produs de creditare pentru a sprijini activitatea micilor întreprinzători.

Aproximativ 50.000 de întreprinzători datorează taxe de stat de peste 10.000 de lei, ceea ce le poate afecta semnificativ activitatea. În acest context, fintech-ul pune la dispoziția antreprenorilor, care dețin societăți PFA, II, IF sau desfășoară profesii liberale, un produs 100% online de eșalonare a taxelor anuale, în trei sau șase rate, cu dobândă zero și un singur comision fix de acordare.

Produsul FilboTax poate fi accesat de cei care desfășoară o profesie liberală sau dețin un PFA, II sau IF, cu cel puțin 12 luni de activitate, venituri de peste 10.000 de lei și fără istoric de plăți negative. Procesul de aplicare se realizează online, în doar câteva minute, folosind doar două documente: extrasul de cont pe ultimele trei luni și Declarația Unică de Venituri pentru anul 2022.

„Produsul FilboTax a răspuns nevoilor antreprenorilor, care anterior solicitau finanțare în rate fiscale. Acum, am implementat o metodă transparentă, cu un comision de acordare fix și dobândă zero. Noi plătim direct taxele în numele companiilor, oferindu-le ulterior dovada plății”, spune Andrei Dogaru, Head of Product Filbo.

Plata impozitelor poate fi dificilă, în special pentru proprietarii de PFA-uri cu impozitare în sistem real. Utilizând această metodă de impozitare, companiile plătesc 10% din venitul lor net către guvern, ceea ce înseamnă că această sumă poate varia de la an la an.

„În afară de problemele legate de forța de muncă și de reglementările legislative în continuă schimbare, plata impozitelor este una dintre provocările cu care se confruntă întreprinderile mici. Estimăm că 50.000 de antreprenori trebuie să plătească statului peste 10.000 de lei în impozite, care, plătite integral, pot pune o presiune semnificativă asupra activității companiilor. Prin FilboTax, ne ocupăm de plata taxelor, astfel încât aceștia să poată depăși cu ușurință provocările financiare, să continue să investească în dezvoltarea afacerilor lor și să se adapteze cu ușurință la schimbări, rapid și eficient, fără a părăsi confortul casei lor”, adaugă Andrei Dogaru.

Până în prezent, antreprenorii care au solicitat finanțare pentru plata impozitelor către stat activează în domenii precum IT, comerț electronic și marketing. Solicitările făcute de liber-profesioniști au reprezentat aproximativ 60% din totalul cererilor.

Foto: Pexels