Revolut se alătură evenimentului DevTalks 2023 din București, pentru a se conecta mai bine la comunitatea locală a specialiștilor IT și pentru a oferta de posturi disponibile către candidații locali.

În timpul acestui eveniment, echipa prezentă la fața locului va prelua aplicațiile candidaților pentru pozițiile disponibile în cadrul furnizorului de servicii bancare digitale care se bucură de o mare popularitate în România.

Participanții la eveniment vor avea ocazia de a discuta despre condițiile de lucru la Revolut și oportunitățile oferite de companie, în zilele de 21 și 22 iunie 2023. De asemenea, vor putea asista la prezentarea susținută de Sérgio Amorim, DevOps Engineer, cu tema: „Maximizarea productivității developerilor: Cum guvernanța poate face o diferență”. Prezentarea se va concentra asupra modului în care guvernanța contribuie la crearea unui mod de lucru bazat pe cooperare și eficiență, în cadrul echipelor, prin aplicarea unor reguli clare, prin definirea responsabilităților și standardizarea proceselor.

Construirea unei comunități de talente în toate piețele

Revolut participă la evenimentele dedicate profesioniștilor în IT din mai multe țări, pentru a lua pulsul comunităților de profil și pentru a identifica talente în orașele europene unde Revolut derulează operațiuni. Locurile de muncă propuse de Revolut profesioniștilor români sunt la distanță, oferindu-le acestora posibilitatea de a contribui la proiecte internaționale, de a face parte din echipe multinaționale care dezvoltă viitoarele produse și funcții ale super-aplicației financiare cu peste 30 de milioane de utilizatori la nivel global.

„În timp ce ne extindem pe piețe noi, ne propunem să ne consolidăm echipele de bază, pentru a ține pasul cu ritmul de creștere a companiei și cu viteza de lansare de noi produse. Evenimentele precum DevTalks le oferă candidaților cu potențial ocazia de a se întâlni cu reprezentanții noștri, de a purta cu ei discuții despre viziunile lor, despre ideile noi din domeniu și pentru a primi răspunsuri la orice întrebare astfel încât să ia cea mai bună decizie din cariera lor – aceea de a ni se alătura", spune Lucian Ivan, Head of Talent la Revolut.

În timp ce tot mai multe fintech-uri, bănci sau companii tech au anunțat în ultimele luni reduceri de personal, Revolut a continuat și continuă să recruteze sute de specialiști, cei mai mulți fiind talente cu experiență din industria financiar bancară sau din companii de tehnologie. Anul trecut, numărul de angajați Revolut aproape că s-a dublat, ajungând la 6.000, iar anul acesta are disponibile alte 1.000 de locuri de muncă, țintind să ajungă la 7.000 de angajați până la finalul lui 2023. 

Conferințele axate pe tehnologie, precum DevTalks, oferă o platformă pentru a prezenta cultura companiei, valorile și proiectele inovatoare, arătând punctele forte ale brandului de angajator. Un brand de angajator puternic atrage talentele din diverse domenii de activitate și ajută angajatorii să se diferențieze de concurență.