Revolut a depășit pragul de 20 de milioane de clienți la nivel global, în cei șapte ani de existență pe piață, și a ajuns să proceseze, în fiecare lună, peste 250 de milioane de tranzacții.

Compania a ajuns la 5.000 de angajați în toată lumea. Anul trecut, Revolut a deschis mai multe puncte de lucru sau sedii în mari aglomerări urbane precum: New York, Tokyo, Madrid, Barcelona, Paris, Ciudad de Mexico, Berlin, Budapesta și București.

Până la finalul anului, se vor deschide birouri și în Bombay și Bangalore.

„Este un motiv de mândrie pentru noi să vedem că Revolut are astăzi 20 de milioane de clienți și că a ajuns la 250 de milioane de tranzacții pe lună. Când am pus bazele Revolut, acum șapte ani, ne doream să le oferim oamenilor un echilibru financiar mai bun, prin utilizarea tehnologiei noastre și a unui produs care poate satisface toate nevoile financiare ale clienților într-un singur loc. Încă suntem un business la început de drum, dar creșterea noastră din ultimii ani arată că există o cerere în evoluție, la nivel mondial, de servicii și produse Revolut”, a spus Nikolay Storonsky, Chief Executive Officer (CEO).

În ultimele 12 luni, Revolut a lansat mai multe produse și funcționalități noi, printre care On Demand Pay, în Regatul Unit al Marii Britanii, creditele personale, în Irlanda, și a fost inclusă în clasamentul TIME 100 cele mai influente companii. Cu servicii lansate în 36 țări, Revolut intenționează să se extindă pe noi piețe, printre care India, Mexic și Brazilia.

Revolut în România

La noi, aplicația este prezentă din mai 2018, are o rată de penetrare de 26% în rândul populației active din țară, fiind cea mai populară soluție fintech printre utilizatorii de tehnologie.

Revolut este prima aplicația financiară pe piața locală, atât printre utilizatorii de sisteme Android, cât și printre fanii IoS, și este cea mai folosită soluție fintech din țară, 78% dintre utilizatorii români ai acestei categorii de servicii fiind clienții Revolut (potrivit unui studiu realizat de Reveal Marketing Research pentru Revolut, în iunie 2022, pe un eșantion reprezentativ de 1.256 de respondenți, +18 ani, din mediul rural și urban).

Primele cinci piețe ale aplicației, după numărul de clienți persoane fizice, sunt:

  1. Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord - țara de origine a aplicației financiare, cu peste 4,8 milioane de clienți. Vârsta medie a utilizatorilor britanici este 39 de ani, iar 11% dintre clienți au peste 55 de ani;
  2. România - 2 milioane de clienți persoane fizice. Cu peste 420.000 de utilizatori în București, capitala României este al doilea oraș european după Londra și primul ca număr de clienți, în UE. Un bucureștean din trei, din categoria populației active, este deținătorul unui cont Revolut;
  3. Irlanda - 1,9 milioane de clienți. O treime din populația țării - 5 milioane - utilizează aplicația, iar termenul ”Revolut” este folosit ca verb;
  4. Polonia - 1,7 milioane de clienți. După lansarea conturilor Revolut gratuite pentru refugiații ucraineni, Polonia a devenit principala piață unde acest tip de conturi este folosit, cu peste 50.000 de utilizatori din totalul de 170.000, la nivelul UE;
  5. Franța - 1,5 milioane de clienți. Revolut a introdus recent pe această piață IBAN-urile locale, permițând astfel o compatibilitate completă cu alte conturi bancare din Franța.
„În doar 7 ani, Revolut a crescut exponențial. Ne-am mărit echipa până la 5.000 de angajați, am atras noi colegi alături de cei care au deja mai mulți ani în cadrul companiei și împreună lucrează zi de zi la produsele oferite clienților. Ne bucurăm de acest moment aniversar și de reușita anunțată azi, dar suntem conștienți că mai avem multe de făcut. Ne concentrăm în continuare pe dezvoltarea de produse noi și inovatoare pentru clienții noștri și abia așteptăm viitoarele ocazii de a sărbători noi cifre rotunde”, a afirmat și Vlad Yatsenko, co-fondator Revolut și Chief Technology Officer (CTO).

Revolut s-a lansat în 2015, cu servicii de transfer instant de bani și schimb valutar la un curs avantajos pentru clienți. Azi, cele peste 20 milioane de persoane din toată lumea utilizează zeci de produse și funcții inovatoare precum transferurile de bani personale (peer-to-peer), seifurile Vault, conturile Junior, funcțiile Recompense și Sejururi sau investițiile pe bursă cu Acțiuni.

 Sursă foto: Revolut