Raiffeisen Bank dă startul celui de-al treilea sezon din podcastul Gata de Business, după ce primele două sezoane s-au bucurat de aproximativ nouă milioane vizualizări.

Gazda noului sezon este Paula Herlo (foto), jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, deținătoare a unui premiu Emmy pentru campanii de televiziune. Paula, alături de Raluca Nicolescu, Director IMM Raiffeisen Bank, au stat de vorbă cu antreprenorii despre ce subiecte „îi frământă” (provocări, riscuri, oportunități) și despre importanța parteneriatului 1:1 cu banca în călătoria lor de business.

„Am pornit acest sezon prin a-i întreba pe antreprenori ce îi preocupă, ce ar vrea să afle și ce le-ar fi util. Această parte a fost foarte importantă, pentru că nevoile și grijile lor au fost reperul după care ne-am ghidat. Totodată, prin această inițiativă, ne-am dorit să aducem în fața publicului subiecte de actualitate în business. Țin să le mulțumesc tuturor celor care s-au alăturat proiectului Gata de Business, într-un demers care ne dorim să aducă cel puțin un moment de inspirație antreprenorială pentru privitori”, spune Raluca Nicolescu, Director IMM, Raiffeisen Bank.

În cadrul noului sezon, care va fi difuzat în perioada noiembrie 2023 – martie 2024 pe canalul oficial de Youtube al Raiffeisen Bank și pe paginile de Social Media ale companiei, veți putea descoperi lumea antreprenoriatului mai reală ca niciodată.

Pe lângă provocări, oportunități și sfaturi de business, din noul sezon Gata de Business veți mai putea afla aspecte importante despre cum să fii mai atractiv ca angajator, cum să-ți găsești nișa și să-ți poziționezi brand-ul, cum să accesezi soluțiile de finanțare disponibile pentru IMM-uri și multe altele.

Mai multe detalii despre noul sezon puteți găsi aici.