La cine îți poți face asigurare prin Raiffeisen Bank?
Noua funcționalitate răspunde unei nevoi uzuale și recurente pentru majoritatea șoferilor: obținerea poliței RCA într-un mediu transparent, fără drumuri suplimentare și fără documente fizice. Direct din aplicația Smart Mobile utilizatorii pot compara oferte disponibile în piață, pot alege varianta potrivită și pot finaliza plata în siguranță, în doar câteva minute. Soluția este disponibilă prin integrarea tehnică a serviciilor Pago oferite de partenerul Timesafe SRL, care asigură fluxul digital de ofertare, emitere și gestionare a polițelor RCA, într-o experiență unitară adaptată aplicației Smart Mobile.
Polițele de asigurare RCA sunt intermediate de Renomia Insurance Reinsurance Broker SRL, entitate autorizată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară. Furnizorul serviciilor Pago asigură componenta tehnică și operațională a fluxului digital.
Cum îți poți face asigurare direct din aplicația bancară?
După emitere, polița este transmisă imediat în format PDF la adresa de e-mail a utilizatorului și este stocată permanent în aplicație, asigurând acces rapid și fără griji oricând este nevoie. Funcționalitatea este disponibilă pentru toți clienții care folosesc aplicația Smart Mobile și completează suita de soluții digitale care simplifică gestionarea activităților cotidiene.



