How to Web, cel mai important eveniment dedicat start-upurilor din România, dar și din Europa de Est, va fi organizat pe 4-5 octombrie la Face Club în București. start-up.ro și VideoCorp vor prezenta primul teaser al documentarului Romanian Tigers: Roaring Tigers of Europe, primul documentar care spune povestea ecosistemului de start-upuri tech din România. 

Folosește acest link dacă mergi la How to Web și vrei să confirmi prezența la premiera teaserului documentarului. 

Pe 5 octombrie, de la ora 11.00, start-up.ro va deschide ziua a doua pe Startups Stage din cadrul How to Web. Astfel, cei care vor veni la această sesiune nu vor avea parte doar de un panel, ci și de https://start-up.ro/documentary.html dedicat ecosistemului de start-upuri din România și evoluția acestuia. 

„Romanian Startups: Roaring Tigers of Europe” va fi primul documentar dedicat apariției și evoluției ecosistemului de startup-uri din România, de la începuturi și până astăzi. Realizat de către start-up.ro și VideoCorp, branduri ale InternetCorp, și scris și regizat de către Oana Coșman și Florin Cașotă, documentarul este o incursiune în modul în care s-a format și evoluat această lume a startup-urilor românești. 

După mai bine de 50 de interviuri, sute de ore de interviuri și documentare, la How to Web 2023 publicul larg va putea vedea primul teaser al filmului care va avea lansarea finală la începutul lunii decembrie 2023. 

După această scurtă incursiune, va urma o discuție de 20 de minute alături de Bogdan Iordache (fondator How to Web și GP la Underline Ventures), Ana Maria Andronic (fondatoarea a evenimentului Venture Connect și parte a Bravva Angels) și Cristian Pațachia (Orange România și Orange FAB) în care echipa start-up.ro va încerca să afle care sunt acele elemente care au făcut ecosistemul de startup-uri din România cel care este astăzi și cum am ajuns aici. 

Care este starea investițiilor Seed și pre-Seed în Europa? 

Tot pe 5 octombrie, echipa start-up.ro se mută de la ora 12.00 pe Community Stage, unde Vlad Andriescu va modera o discuție despre starea investițiilor early stage din Europa în momentul de față. Care sunt lucrurile la care ar trebui să se aștepte startup-urile la început de drum acum? A scăzut sau nu apetitul investitorilor? Cum pregătesc fondurile startup-urile din portofoliu pentru a trece peste momentul actual de incertitudine? 

Invitații din panel vor fi Karolina Mrozkova, General Partner la Credo Ventures, Jordan Bocksov, Partner la Fiedler Capital și Mark Palfalvi, Principal la PortfoLion Capital Partners. 

Despre extindere și achiziții cu Bitdefender - 4 octombrie, Community Stage

Joi, 4 octombrie, de la ora 12.00 pe Community Stage, Vlad Andriescu, redactor-șef  start-up.ro, se întâlnește cu reprezentanții Bitdefender pentru a discuta despre tacticile de achiziție ale unor start-upuri din prisma unei companii lider de piață. 

Cristian Corabu (VP of Marketing, Bitdefender) și Daniel Daraban (Senior Director of Product Management) la Bitdefender vor discuta cu Vlad Andriescu în acest panel despre modul în care Bitdefender urmărește cele mai active companii din industrie și identifică acele firme care au tehnologii sau echipe ce se pot potrivi în cadrul Bitdefender. 

De curând, Bitdefender a achiziționat compania Horangi Cyber Security din Singapore. Achiziția sporește capacitățile de monitorizare a suprafeței de atac din portofoliul de servicii și produse Bitdefender, iar la How to Web vom afla de la cei doi reprezentanți care este strategia de achiziții a Bitdefender, dar și modul în care se integrează un startup într-un companie mai mare. 

Ministra Inovației din Bulgaria, în dialog cu start-up.ro

Înainte de How to Web, pe 3 octombrie, peste 100 de reprezentanți ai fondurilor de investiții din regiune și investitori privați se întâlnesc pentru a afla ultimele trenduri despre finanțările pentru startup-uri la Venture in CEE. 

De la 15.45 pe 3 octombrie, Oana Coșman, editor start-up.ro și redactor-șef Green Start-Up, va discuta cu Milena Stoycheva, Ministra Inovației și Dezvoltării din Bulgaria, despre lecția bulgară despre inovație în startup-uri și despre oportunitățile de finanțare pe care vecinii noștri le pun la dispoziția startup-urilor din țară și din întreaga regiune.

Printre oamenii de venture capital prezenți la eveniment se număr Dan Lupu (Earlybird Venture Capital), Andrei Pitiș (Simple Capital), Svetozar Georgiev (Eleven Ventures), Ondrej Bartos (Credo Ventures), Camelia Drăgoi (European Investment Fund), Marius Ghenea (Catalyst România).