În contextul exploziei din domeniul inteligenței artificiale, organizația Narada împreună cu Zitec dezvoltă primul pilot de asistent AI pentru mediul educațional.
Narada și-a asumat încă de la înființare rolul de inovator în educație și a continuat pe acest drum an de an, prin toate proiectele sale. În contextul dezvoltării rapide la nivel mondial a tehnologiei inteligenței artificiale, Narada a înțeles că este un domeniu în care e necesar să se implice, să cerceteze și să testeze. Primul pas este dezvoltarea unui pilot de asistent AI în domeniul educației, cu beneficii atât pentru elevi, cât și pentru profesori.
Zitec, în calitate de partener tehnologic, se alătură proiectului cu viziunea de a sprijini transformarea digitală în educație și de a avea un impact pozitiv în societate. Adaptând expertiza sa de două decenii la nevoile specifice de digitalizare ale mediului educațional din România, Zitec prioritizează utilizarea celor mai recente și competente soluții tehnologice.
Citește și:
Inteligența artificială devine astfel un mijloc folosit pentru a simplifica viețile profesorilor și elevilor care au nevoie de soluții de evaluare a competențelor adaptate zilelor noastre. Cu o abordare Agile, iterativă și incrementală, cele două organizații funcționează ca o echipă unitară, construind un pilot de asistent AI care concepe teste de evaluare cu minim input din partea profesorului.
În varianta actuală, pilotul poate furniza mai multe tipuri de întrebări (cu multiple variante de răspuns, cu o singură variantă de răspuns sau cu răspuns de tipul „adevărat sau fals”), în funcție de capitolele alese de profesor. În acest moment, soluția abordează materia Limba și literatura română, putând să acopere și alte materii în viitor.
„Colaborarea noastră cu Narada la primul proiect pilot AI în educație din România este doar începutul. Angajamentul Zitec față de folosirea tehnologiilor de ultimă oră în folosul nevoilor specifice ale clienților a oferit în ultimii 20 de ani soluții eficiente și scalabile, pregătind scena pentru o integrare firească a inteligenței artificiale. Ne așteptăm ca AI să devină un adjuvant standard în educație, accelerând transformarea industriei educației spre beneficiul elevilor, studenților și profesorilor”, spune Marius Gherghe, Business Line Director al Continuous Improvement Services Zitec.
Un alt beneficiu al profesorilor prin utilizarea acestei aplicații constă în reducerea timpului necesar pentru conceperea testelor de evaluare, iar timpul astfel câștigat ar putea fi folosit de aceștia pentru îmbunătățirea actului educațional și rezolvarea inclusiv a altor tipuri de probleme și urgențe în educație. Așa cum se întâmplă în cazul profesorilor care fac parte din comunitatea Narada și care, în afara orelor de predare sau de pregătire a acestora, sunt implicați în îmbunătățirea aspectelor care vizează multe școli în țară, la capitole ce (încă) pun în pericol siguranța elevilor.
Citește și:
Pe lângă semnalarea alertelor listate de ei în HartaEdu.ro, ce țin de instalații electrice mult prea vechi, acoperișuri improprii, uși și ferestre mult prea uzate, mobilier extrem de uzat sau lipsa unor spații amenajate pentru recreere și lectură, parte din urgențele ce consumă finanțările din educație în detrimentul celor legate de actul educațional în sine, ei se implică inclusiv în rezolvarea acestora.
Această aplicație tip asistent AI se află în faza de testare, iar planurile pe termen lung ale organizației Narada includ explorarea mai multor soluții de tehnologie ce pot accelera obiectivul de a ajunge la peste 500.000 de mii de copii în următorii ani.
În următorii trei ani, peste 47% dintre instrumentele de management al învățării vor fi alimentate de AI. Cercetările arată că 20% până la 40% din volumul de muncă actual al profesorilor ar putea fi automatizate și valorificate folosind tehnologia AI, iar un chatbot cu inteligență artificială poate răspunde la întrebarea unui elev în doar 2,7 secunde.