Pluxee, noul brand care continuă activitatea de 25 de ani a lui Sodexo de lider în beneficii extrasalariale şi soluţii pentru creşterea implicării angajaţilor pe piața din România, își anunță planurile strategice pentru piața locală.

Pluxee integrează know-how-ul dobândit în România de 25 de ani și de 45 de ani la nivel global, performanța solidă, viziunea pe termen lung, alături de cele mai noi tendințe din mediul digital și piaţa muncii.

Obiectivul Pluxee este să fie brandul global de referință globală pentru companii, autorități publice, comercianți, beneficiari și experți în căutarea celui mai bun partener care îi susține să se bucure mai mult de ceea ce contează cu adevărat în viețile lor.

Pluxee deschide o lume plină de oportunități prin experiențele personalizate și sustenabile pentru fiecare angajat, oferind mai multă libertate și împlinire atât în plan profesional, cât și în cel personal.

Ca parte a angajamentului său constant de 25 de ani de a susține antreprenoriatul și mediul de afaceri din România, compania a investit 600.000 de euro în programul „Românii sunt antreprenori", dezvoltat în parteneriat cu Startarium.

Care sunt produsele, serviciile și parteneriatele Pluxee România?

Cardul de masă Gusto, care poate fi folosit și pentru accesarea serviciilor de telemedicină, consultații generale de nutriție, psihonutriție, psihologia și managementul stresului, programe de terapie personalizate.

Cardul Cadou, care poate fi folosit pentru achiziționarea unei game variate de servicii și produse de larg consum, articole de îmbrăcăminte, decorațiuni interioare, bijuterii, cosmetice, articole sportive, electronice, electrocasnice, jucării.

Cardul Turist, prin care angajații pot achizitiona servicii turistice, cazare transport, masă în cea mai mare și diversă rețea de locații turistice din România.

Cardul Cultural, prin care se pot achiziționa bilete la spectacole, filme, competiții sportive, festivaluri, concerte și piese de teatru, expoziții și târguri, cărți, manuale școlare, albume muzicale și multe alte produse culturale.

Parteneriatul cu platforma de loializare și beneficii pentru angajați MyBenefits permite clienților să integreze identitatea vizuală a propriului brand de angajator și să automatizeze acordarea și gestionarea beneficiilor. Platforma oferă peste 28.000 de produse și servicii diverse precum beneficiile Pluxee, asigurări medicale, abonamente la clinici medicale, pensii private, programe de dezvoltare personală și training, servicii de wellbeing.

The Happiness Index, un instrument unic și inovativ în construirea și susținerea culturii organizaționale prin măsurarea gradului de satisfacție, implicare și fericire a echipelor, având la bază 18 modele predefinite de chestionare susținute de neuroștiință.