Mokka, jucător de top în domeniul serviciilor de tip „Cumperi acum, plătești mai târziu" (Buy Now Pay Later) din Europa Centrală și de Est, își anunță intrarea pe piața din Bulgaria.

Prezent în Polonia, România și Bulgaria, Mokka este un serviciu fintech ce permite instantaneu cumpărătorilor să facă achiziții și să plătească ulterior pentru ele, în mii de magazine online și offline. Bulgaria este cea de-a treia țară aleasă pentru extinderea Mokka în Europa Centrală și de Est, după Polonia și România. Grupul a stabilit parteneriate cu sute de comercianți de top din categorii precum modă, încălțăminte, bijuterii, articole pentru copii, sport, sănătate și frumusețe, călătorii, decorațiuni interioare, bricolaj, electronice și altele.

Mokka oferă partenerilor săi o soluție omnichannel flexibilă, cu un sistem de check-out adaptabil, care permite cumpărătorilor să amâne plățile atât pentru achizițiile mici, cât și pentru cele mai mari și să aleagă un plan de plată convenabil, de la una la 24 de luni. Compania se află acum în discuții cu cei mai importanți comercianți și platforme de comerț electronic din Bulgaria pentru a-și lansa ofertele și în această țară în primul trimestru al anului 2023.

„Facem progrese în negocierile cu mulți comercianți bulgari și internaționali de top pentru a introduce Mokka în magazinele lor de pe această piață. Milioane de consumatori din Polonia și România, în special tinerii mileniali au adoptat această modalitate de plată pentru cumpărăturile lor. Vrem să ne folosim de experiența acumulată pentru noile operațiuni din Bulgaria și de pe alte piețe din regiune”, spune Marius Costin, CEO regional al Mokka.

Compania a implementat o serie de facilități pentru retaileri, astfel încât aceștia să integreze cât mai ușor serviciul Mokka în magazinele lor. Grupul a dezvoltat plug-in-uri pentru multe dintre cele mai importante platforme de comerț electronic. Printre acestea se numără WordPress, Opencart, VTek, Gomag, Shopify și altele.

CITEȘTE ȘI: Alexandru Balaci, Mokka: „BNPL e încă o piață imatură, în care toată lumea face diferit lucrurile"

Tehnologia dezvoltată de companie este multichannel, astfel încât comercianții pot oferi serviciul Buy Now Pay Later de la Mokka atât în magazinele lor fizice, cât și online, inclusiv în aplicațiile lor mobile. Ofertele de finanțare și planurile de plată pot fi personalizate în funcție de nevoile fiecărui comerciant.

Experiența altor piețe arată că, atunci când cumpără cu Mokka, clienții fac achiziții mai mari și mai frecvente, ceea ce crește valoarea coșului de cumpărături și vânzările în magazin. În plus, oferirea unei soluții de finanțare „Cumperi acum, plătești mai târziu" reduce nevoia de cash la livrare, care este foarte costisitoare pentru comercianți, deoarece clienții pot primi bunurile înainte de a plăti. Astfel, cu ajutorul Mokka, retailerii își reduc costurile de expediere și de returnare.

Spre deosebire de produsele financiare tradiționale prezente pe piața bulgară, Mokka oferă, de asemenea, beneficii importante pentru cumpărători, care nu trebuie să meargă la bancă, să completeze formulare lungi sau să aștepte aprobarea sau eliberarea unui card. Platforma Mokka permite înregistrarea instantanee a oricărui cumpărător, în mai puțin de două minute, direct în magazinele partenere sau prin intermediul aplicației sale mobile. După înregistrare, cumpărătorul poate face imediat cumpărături, plătind mai târziu pentru acestea.