Mogo România, fintech-ul care finanțează achiziția autovehiculelor uzate, face un pas important în strategia de extindere a parteneriatelor și a canalelor de plată pentru clienți. Compania încheie un parteneriat cu integratorul de plăți PayU pentru eficientizarea proceselor de plată a creditelor prin opțiunea de plată recurentă, instant, realizată 100% online.

Parteneriatul a venit ca răspuns la nevoile clienților Mogo România de acces la un proces eficient, printr-o mai mare diversitate a metodelor de plată. Prin intermediul platformei PayU, clienții pot accesa opțiunea de plată recurentă, instant, cu o durată de procesare de trei secunde.

Până în prezent, aproximativ 800 de clienți Mogo au ales să își înroleze cardul de debit în platforma PayU și să activeze această soluție.

Deschiderea consumatorilor pentru utilizarea metodelor de plată online a crescut semnificativ anul trecut față de 2019, iar trendul ascendent se menține. De asemenea, datele arată că în 2022 plățile cu cardul s-au triplat față de anul 2019, în spațiul Uniunii Europene, 26% dintre acestea fiind procesate prin soluții independente de plăți online.

În ceea ce privește plățile recurente, cei mai mulți oameni aleg să utilizeze plățile online mai ales pentru plata ratelor bancare, 93% dintre plăți fiind realizate prin transfer bancar, direct debit sau card, conform unui studiu bazat pe chestionar realizat de Banca Centrală Europeană.

„Eficientizarea proceselor interne reprezintă o prioritate pentru noi, iar parteneriatul cu PayU este un pas important în strategia noastră. Faptul că 800 de clienți și-au înrolat benevol cardul de debit în platformă și au activat soluția de plată recurentă ne bucură și ne determină să dezvoltăm și să integrăm și alte soluții noi și inovative, pentru a facilita digitalizarea serviciilor financiare în România”, spune Daniela Dragnea, Director General Adjunct Mogo România.

În prezent, Mogo România le oferă clienților posibilitatea plății prin transfer bancar, transfer în format electronic sau direct prin site-ul companiei. Totodată, PayU acoperă și plățile internaționale, astfel încât platforma poate fi utilizată și de către clienții din afara României.