Românii au primit în ultimii ani câteva lecții importante despre bani, dar nu neapărat din cărți sau de la specialiști. Creșterea prețurilor, facturile tot mai mari și presiunea cheltuielilor zilnice i-au obligat să își regândească bugetele și prioritățile. Adrian Codirlașu, președintele Asociației CFA România, a atras atenția, în cadrul evenimentului de lansare a studiului, că inflația a devenit unul dintre cei mai duri profesori de educație financiară pentru populație.
În opinia sa, educația financiară nu înseamnă doar să cunoști produsele bancare sau să înțelegi cum funcționează investițiile, ci mai ales să știi cum să reacționezi atunci când situația economică se schimbă.
„Asta înseamnă educație financiară, să știm cum să reacționăm la ce se întâmplă sau ce se va întâmpla. În acest context este esențială educația financiară. Nu trebuie doar să înțelegem un produs financiar, ci, în același timp, să știm cum să luăm deciziile cele mai bune când se schimbă mediul în care suntem. Practic, înseamnă să învățăm înainte de a veni nota de plată, cum a fost inflația”, a explicat Adrian Codirlașu.



