„Condamnați” la digitalizare

Un prieten a aplicat săptămâna trecută pentru un post la unul dintre muzeele din București. Etapa inițială, selecția dosarelor de înscriere, a presupus alergatul dintr-o parte în alta a orașului pentru a aduna toate hârtiile cerute. Adeverințe, cereri, evident copiile aferente, nelipsitul dosar. Un teanc de hârtii aduse de om ca să poată să se înscrie la concursul de angajare.

Și mi-am dat seama, din nou, cât timp și resurse pierdem ca să adunăm niște bucăți de hârtie, care, într-un univers alternativ, ar putea fi ușor vizualizate sau generate dacă instituțiile statului ar comunica unele cu altele. Cum ar fi să poți aplica la orice concurs din acesta completând o cerere în format electronic? Și să îți verifice apoi identitatea și restul informațiilor necesare doar cu actul de identitate, pe baza CNP-ului.

Digitalizarea nu mai este un moft, ea ar trebui să devină realitate. Ultimii 2 ani ne-au arătat  cât de important este să avem autostrăzi digitale care să conecteze toate serviciile publice și private, astfel încât un utilizator să poată accesa de oriunde, cu ajutorul unor credențiale, tot ceea ce are nevoie, de la actele pentru permisul de conducere, eliberarea unei adeverințe, depunerea unor cereri etc.

Și pentru că suntem „condamnați” să trăim într-o societate digitalizată, care să ne ajute, observăm există mai multe probleme care nu ne duc unde ar trebui: modul în care mediul public și cel privat au înțeles să își asume transformarea digitală.

Evident, mediul public o face mai degrabă forțat decât de bună voie și cu mai multe poticniri, ocolișuri și piedici decât pe baza unei strategii clare, transparente și eficiente. Există și oameni din administrația publică centrală și locală care mișcă lucrurile în direcția bună, dar per ansamblu viteza cu care se întâmplă lucrurile pare mai degrabă ca atunci când vrem să accelerăm pe autostradă, dar nu înaintăm că avem trasă frâna de mână.

Au fost 2 momente importante în ultima perioadă care ar putea îmbunătăți lucrurile: adoptarea ordonanței pentru cloud-ul guvernamental de către Guvern și adoptarea de către Parlament a legii interoperabilității. Odată intrate în vigoare, am putea ajunge la conceputul de „once-only”. Instituțiile să fie obligate să solicite informațiile de care au nevoie pentru livrarea unui serviciu public prin platforma de interoperabilitate, nu de la cetățeanul care a furnizat deja informațiile solicitate, ci de la celelalte autorități.

În mediul privat lucrurile s-au mișcat cu altă viteză și aici avem mult mai multe exemple de bune practici.

În banking observăm o creștere a gradului de digitalizare per ansamblu, însă și aici avem în continuare bănci care nu au implementat diverse servicii care să fie 100% digitale, fie că vorbim de închiderea unui cont curent sau actualizarea anumitor informații etc. Și asta în condițiile în care 21% dintre europeni nu merg niciodată într-o sucursală bancară și își desfășoară activitățile bancare de la distanță, potrivit unui studiu Kearney. Cifra aproape s-a dublat în pandemie, crescând de la 12% în 2019. Am scris pe Future Banking mai multe despre subiect. Și în România procentul s-a triplat, de la 3% la 10% dintre utilizatori care nu merg niciodată la bancă. Se observă însă că suntem la jumătatea mediei europene.

Problema apare că multe alte companii, care sunt parte a întreg ecosistemului nu sunt încă pregătite pentru revoluția industrială 4.0.

De pildă, în pragul termenului de raportare în sistemul e-Factura și e-Transport, companiile declarau, în proporție covârșitoare – 72%, că nu sunt pregătite pentru ”o implementare atât de rapidă”. Mai ales dacă luăm în calcul faptul că, între 30% şi, respectiv, 45% dintre facturile emise, respectiv primite, sunt pe hârtie, dar și alte proiecte derulate în paralel – cum este SAF-T, care le solicită la maximum resursele. Acestea erau concluziile unui studiu EY România, derulat zilele acestea, care și-a propus să vadă cât de pregătite se simt companiile să pună în practică noul pachet de ”digitalizare” a raportărilor fiscale.

Cred că soluția, indiferent că vorbim de mediul public sau privat, este aceeași: schimbarea paradigmei, a modului în care ne raportăm la digitalizare. Dacă o vedem doar ca pe o corvoadă, care trebuie făcută și care doar consumă bani, vor mai trece ani buni până vom vedea și la noi rezultatele pe care acum le admirăm în alte state europene.

Dacă vom privi digitalizarea ca pe o investiție care ne va ajuta să progresăm și să devenim mai buni, atunci mai avem o șansă.

Articolul acesta a apărut în secțiunea „Nota redacției” din newsletter-ul Future Banking de marți, 5 iulie 2022. Puteți să vă abonați la newsletter din meniul principal.