Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România și din Sud-Estul Europei, este partenerul principal al Capitalei Culturale Europene 2023 - Timișoara.

Titlul conferit Timișoarei de către Parlamentul European înseamnă cea mai mare angrenare culturală din România – evenimente și inițiative pe tot parcursul anului viitor.

„Felicităm Timișoara pentru acest titlu. Pentru noi, Timișoara 2023 este un proiect de țară și ne vine natural să ne implicăm pentru că simțim că este rolul nostru să fim acolo, să finanțăm, să susținem România și românii. Întreaga efervescență culturală, turistică și socială care se construiește în jurul acestui titlu poate genera investiții, prosperitate și poate fi startul unui cerc virtuos. Se creează competențe în diferite industrii – cum ar fi cele creative sau turism – și care contribuie la dezvoltarea sustenabilă a orașului și a regiunii. Îi invităm pe timișoreni să se bucure de tot ce înseamnă acest proiect, iar pe românii din întreaga țară, să viziteze Timișoara”, a afirmat Ӧmer Tetik, Director General, Banca Transilvania.

Parteneriatul BT pentru Timișoara 2023 presupune următoarele:

  • Pe de o parte, banca susține la nivel centralizat promovarea și comunicarea proiectului, precum și proiectele mari ale Centrului de Proiecte Timișoara și ale Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș în baza unei sponsorizări;
  • Pe de altă parte, Banca Transilvania se angajează să susțină descentralizat Programul Cultural Timișoara 2023, ONG-urile și operatorii care implementează Timișoara 2023;
  • BT va pune la dispoziția operatorilor din Programul Cultural Timișoara 2023 produse și soluții de finanțare concepute pentru a susține activitatea acestora și programul.

+

Capitala Europeană a Culturii este un titlu onorific conferit, pentru un an, de Parlamentul European unui oraș sau mai multor orașe, în urma evaluărilor candidaturilor localităților participante la competiție. Acesta contribuie la dezvoltarea culturală, socială și economică a unor localități și regiuni din Europa.

CITEȘTE ȘI: Banca Transilvania deschide Stup

Trei orașe au fost desemnate Capitale Culturale Europene în 2023 – pe lângă Timișoara, este vorba de Elefsina (Grecia) și Veszprém-Balaton (Ungaria).

Foto: Dreamstime