BRD Groupe Société Générale își diversifică gama de produse de creditare retail, prin lansarea primelor sale credite verzi: creditul pentru consum Expresso Verde și creditul ipotecar Habitat Verde. 

„În cadrul strategiei noastre legate de ESG (Enviromental, Social and Governance) ne-am stabilit o misiune clară, aceea de a construi împreună cu clienții noștri un viitor mai bun și mai sustenabil. De aceea, ne bucurăm că putem contribui concret, prin intermediul acestei game cuprinzătoare de credite verzi, la tranziția către activități cu mai puține emisii de dioxid de carbon și cu un impact redus asupra mediului înconjurător”, a declarat Anca Nuțiu, Directorul Executiv al departamentului Customer Value Management.


Ce presupune creditul „Expresso Verde”

Mai exact, creditul Expresso Verde de la BRD se acordă în unitățile băncii și susține clienții în achiziția atât a unor autoturisme electrice sau hibrid de tip plug-in, care generează emisii de carbon sub 50gCO2/km, cât și a unor echipamente care reduc amprenta de carbon sau îmbunătățesc eficiența energetică a unei clădiri, precum biciclete, trotinete, motorete, scutere electrice, panouri solare, fotovoltaice, pompe de căldură, inclusiv instalații auxiliare, convectoare, unități de stocare a energiei termice și electrice produsă din surse regenerabile, ferestre tip termopan, centrale termice, inclusiv instalații auxiliare și boilere, echipamente de aer condiționat etc.

Creditul Expresso Verde este acordat în condiții de preț avantajoase, clienții prezintă băncii factura în baza căreia, după aprobarea creditului, banca va plăti suma necesară, direct din contul curent al clientului, către vânzător / dealer auto. 

Valoarea maximă a finanțării este de 130.000 RON, iar durata maximă a creditării este de 60 de luni. Creditul este oferit clienților cu dobânzi cuprinse între 6,25% și 13,79%, în funcție de o serie de elemente avute în vedere în analiza cererii de credit, precum istoricul relației cu banca, vechimea și stabilitatea la locul de muncă, constanța veniturilor, existența unui istoric de creditare și modul în care au fost rambursate creditele deținute până în prezent, etc.

Ce presupune creditul „Habitat verde”

La rândul său, creditul Habitat Verde finanțează cumpărarea de locuințe verzi, certificate de RoGBC (Romanian Green Buildings Council), care sunt încadrate în clasa de eficiență energetică A, conform Certificatului de performanță energetică a clădirii. 

„Lansat în 2014, programul Green Homes & Green Mortgage se extinde acum în 17 țări prin inițiativa internațională <SMARTER finance for families> care încurajează dezvoltarea soluțiilor de finanțare verde. Ne bucurăm că BRD s-a alăturat programului prin creditul ipotecar Habitat Verde pentru locuințele verzi certificate de Romania Green Building Council”, menționează Monica Ardeleanu, Director Executiv al Romania Green Building Council.

Locuința verde este o locuință sustenabilă, care respectă ultimele cerințe în proiectare, construcție și operare pentru a minimiza impactul pe care locuința îl are asupra mediului și, implicit, asupra locuitorilor săi. Cele mai importante aspecte ale unei locuințe verzi sunt: 

  • Este eficientă energetic și folosește cât mai multă energie verde (din surse regenerabile), generând un impact pozitiv nu numai asupra mediului, ci și asupra locuitorilor săi, prin costuri mai mici cu utilitățile;
  • Este construită din materiale sustenabile, durabile, de o calitate superioară, care vor micșora costurile pentru reparaţii, ajută la producerea unei cantităţi mai mici de deșeuri și la reducerea impactului asupra mediului de-a lungul timpului;
  • Calitatea aerului din interior este îmbunătățită prin soluții de ventilație și prin utilizarea vopselelor, lacurilor și adezivilor fără compuși toxici. 

Credit foto: Photo 239080628 / Brd © Adragosphoto | Dreamstime.com