Banca Transilvania a obținut rating VEKTOR 10 pentru comunicarea din 2022 cu investitorii și acționarii, în urma evaluării Asociației pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR).

Este a patra oară consecutiv când BT primește rating maxim și se numără printre cele trei companii listate la bursă care au înregistrat acest rezultat de la lansarea VEKTOR, din 2019.

Comunicarea băncii cuprinde platforma Relații investitori, întâlniri online, adunări generale și informări punctuale pe site-ul BVB.

Banca Transilvania are peste 40.000 de acţionari, peste 70% capital românesc și 25 de ani pe piața de capital.

TLV este cea mai tranzacționată acțiune pe piața principală a Bursei de Valori București în ultimii ani.

Ca membru ARIR, BT contribuie la implementarea celor mai bune practici de transparență, comunicare cu investitorii și guvernanță corporativă, precum și la dezvoltarea sustenabilă a pieței de capital din România.

Ce este VEKTOR?

VEKTOR este indicatorul comunicării cu investitorii pentru companiile listate la bursă, fiind realizat de ARIR, promotorul conceptului de Relaţia cu Investitorii (IR).

80 de companii din Piața Principală și 31 de companii din Piața AeRO (companiile din indicele principal al pieței, BETAeRO) au fost evaluate după metodologii diferite, adaptate așteptărilor investitorilor activi în fiecare din cele 2 piețe.

Rezultatele VEKTOR pentru anul 2022 sunt disponibile pe pagina fiecărui emitent de la Bursa de Valori București (BVB), iar datele agregate pentru toate companiile sunt disponibile în secțiunea dedicată indicatorului VEKTOR de pe site-ul ARIR.

„Indicatorul VEKTOR, unic în piețele din regiune, calculat de ARIR pentru a 4-a oară, a atras deja atenția internațională și va răspunde tot mai mult așteptărilor investitorilor locali și internaționali. Guvernanța corporativă și comunicarea cu investitorii sunt piloni ai dezvoltării sustenabile a pieței de capital și ne bucură interesul în creștere al companiilor listate la BVB pentru a se alinia celor mai bune practici. ARIR acordă asistență permanentă companiilor interesate de conformare, organizăm webinarii tematice susținute de specialiști din piața de capital și autorități. Prin formarea Comisiei care revizuiește metodologia VEKTOR setăm bazele unui dialog mai strâns cu investitorii și analiștii”, a spus Daniela Șerban, Președinte și Co-fondator ARIR.

Astfel, în Piața Principală, din 80 de companii evaluate, 16 au obținut VEKTOR 10, în baza unei metodologii ce cuprinde 12 criterii, care a inclus anul trecut criterii privind încurajarea creșterii ponderii evenimentelor dedicate investitorilor, includerea politicilor solicitate de investitori, cum ar fi politica de dividende, precum și introducerea de instrumente digitale pentru interacțiunea cu piața.

Media indicatorului VEKTOR pentru toate companiile este 4,3 (4,9 în 2021), iar a companiilor din categoria premium este de 8,5 (8,6 în 2021), rezultate în scădere la nivel de piață având în vedere schimbarea metodologiei față de anul anterior.

În ceea ce privește companiile din indicele BET, media indicatorului VEKTOR pentru aceste companii este 9,4 (9,2 în 2021), remarcându-se o creștere față de anul 2021.

În premieră, pentru companiile din BETAeRO, 2 companii din 31 evaluate, au obținut VEKTOR 10 pentru comunicarea cu investitorii. Media VEKTOR pentru companiile din BETAeRO este 5,3.

Rezultatele VEKTOR pentru 2022

Pentru 2023, ARIR a format o comisie din 12 membri care a revizuit metodologia VEKTOR pentru Piața Principală. Membrii comisiei sunt:

  • Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori București;
  • Cristian Istrătescu, Antreprenor & Investitor piața capital și imobiliare;
  • Dan Dascăl, Director General Adjunct BT Asset Management;
  • Daniela Șerban, Președinte ARIR;
  • Dragoș Manolescu, Director Adjunct OTP Asset Management;
  • Ioana Pop, Head of Frontier Markets, Wood & Company;
  • Irina Răilean, Head of Research, BT Capital Partners;
  • Istvan Sarkany, Investitor la BVB, Administrator al grupului Investitori Fără Frontiere;
  • Răzvan Mihăescu, Investitor la BVB;
  • Răzvan Raț, Director General Adjunct, BRK Financial Group;
  • Răzvan Rusu, Portfolio manager, Allianz Pensii;
  • Valentin Cudric, Director Finanțe Corporative, TradeVille;

Iar rezultatele pentru piața principală sunt următoarele:

  • Companiile care au obținut VEKTOR 10 la evaluarea din 2022 sunt: Antibiotice; Aquila; Banca Transilvania; BRD; Bursa de Valori București; Farmaceutica REMEDIA; IMPACT Developer & Contractor; MedLife; OMV Petrom; One United Properties; Purcari; Nuclearelectrica; Romgaz; Electrica; Sphera Franchise Group; TeraPlast.
  • Companiile care au obținut VEKTOR 9,5 la evaluarea din 2022 sunt: Digi Communications; Transgaz; Transilvania Investments; BRK Financial Group.
  • Companiile care au obținut VEKTOR 9 la evaluarea din 2022 sunt: ALRO; Bittnet Systems; Fondul Proprietatea.

Pentru piața AeRO, rezultatele sunt:

  • Companiile care au obținut VEKTOR 10 la evaluarea din 2022 sunt: 2Performant; Norofert.
  • Companiile care au obținut VEKTOR 9 la evaluarea din 2022 sunt: 2B Intelligent Soft; Holde Agri Invest; ROCA Industry; Safetech Innovations; Softbinator Technologies.

+

Cele mai îndeplinite criterii de către companiile din Piața Principală, conform metodologiei VEKTOR 2022 sunt: criteriul 9 care solicită existența secțiunii de guvernanță corporativă și criteriul 10 care solicită prezentarea consiliului de administrație și a conducerii executive, criterii îndeplinite de mai mult de jumătate dintre companiile evaluate. La polul opus doar 23 de companii din 80 respectă criteriul 7 care solicită participarea la conferințe cu investitorii și analiștii.

Cele mai îndeplinite criterii de către companiile din Piața AeRO sunt: criteriul 5 care solicită utilizarea instrumentelor digitale pentru prezentarea rezultatelor financiare și criteriul 1 care solicită date de contact pentru IR, îndeplinite de aproximativ 80% din companii. Criteriul care a fost îndeplinit de cel mai mic număr de companii este criteriul 6 care solicită organizarea teleconferințelor cu investitorii.

Revizuirea procesului de calcul și a rezultatelor VEKTOR a fost efectuată de către compania de audist și consultanță Mazars.

+

Indicatorul VEKTOR a fost calculat de către ARIR pentru prima dată în 2019 și este publicat anual pentru a evalua comunicarea companiilor cu investitorii.

Metodologia a fost elaborată de ARIR în colaborare cu un grup extins de specialiști locali și internaționali (analiști financiari, profesioniști în IR, consultanți și profesori), în linie cu așteptările investitorilor instituționali și individuali. Mai multe detalii despre criteriile VEKTOR 2022.

+

Asociația Română pentru Relația cu Investitorii – ARIR a fost înființată la inițiativa Danielei Șerban în noiembrie 2018 împreună cu membrii fondatori: Bursa de Valori București (BVB), ALRO, Electromagnetica, Franklin Templeton Management – București, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica şi Tony Romani.

Au aderat comunității: Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Purcari, Idea Bank, BRK Financial Group, Banca Transilvania, Transgaz, MedLife, Romcarbon, Farmaceutica REMEDIA, Autonom, IMPACT Developer & Contractor, 2Performant, One United Properties, Transport Trade Services, Patria Bank, Connections Consult, BRD – Groupe Société Générale, Rompetrol și Agista ca Membri Asociați. 

INNOVA Project Consulting, ENVISIA, RTPR, Mazars și Marsh Broker de Asigurare – Reasigurare și Dentons au devenit Membri Afiliați.

Membrii ARIR sunt printre cele mai mari companii din România, ce au în comun obiectivul de a implementa cele mai bune practici de transparență, comunicare cu investitorii și guvernanță corporativă.

ARIR este promotorul conceptului de Relaţia cu Investitorii (Investor Relations – IR) în România și susține că prin respectarea unor standarde de transparență, guvernanţă corporativă și proactivitate în comunicarea cu investitorii membrii noștri vor beneficia de plusvaloare, atrage mai uşor finanțare, avea reputație și încrederea necesară dezvoltării continue a afacerilor lor.

Foto: Dreamstime