Softbinator Technologies, companie românească de dezvoltare software, anunță demararea procedurilor de preluare integrală a Digital Tailors. Odată cu finalizarea tranzacției, Softbinator Technologies își va „consolida” portofoliul de servicii necesare unei companii pentru lansarea unui produs pe piață, respectiv zona de product marketing, potrivit companiei.

„Colaborarea noastră cu Digital Tailors are o durată de peste trei ani, încă de la înființarea companiei, perioadă în care am asistat împreună un număr semnificativ de clienți care au avut nevoie de suport în zona de product sau content marketing. Prin tranzacția de astăzi, adăugăm în portofoliul nostru o categorie nouă de servicii – product marketing și, prin urmare, finalizăm ciclul de servicii de care o companie din tehnologie are nevoie pentru a ieși cu un produs nou pe piață. Le urez bun-venit Gabrielei și membrilor Digital Tailors în echipa Softbinator și sunt încrezător că experiența lor va continua să aducă valoare adăugată clienților în definirea planului de lansare a produselor acestora în piață,” precizează Daniel Ilinca, fondator și CEO al Softbinator Technologies

Digital Tailors este o companie fondată în anul 2017 de către Gabriela Amarie. Până acum, Digital Tailors a asistat clienții în realizarea de strategii de product și content marketing pentru produse de tehnologie B2B care vizează piața globală.

Conform unor analize în domeniul product marketing-ului, citate de Softbinator Technologies, peste 80% din companiile și startup-urile de tehnologie au dificultăți în a găsi resurse și a accesa cunoștințele necesare în zona de product marketing. Mai exact, printre acestea se numără validarea produsului cu piața, poziționarea și mesajele transmise, testarea și strategia de lansare pe piață.

„Product marketing-ul este o provocare pentru multe dintre startup-urile și companiile de tehnologie. Este motivul pentru care am înființat Digital Tailors în 2017 și anume să construiesc echipe care știu marketing și înțeleg, în același timp, particularitățile și dinamismul unui produs de tehnologie. În cei peste cinci ani am lucrat cu multe produse, ne-am integrat în multe echipe și am pus la punct procese și moduri de lucru scalabile. Acum suntem pregătiți să trecem la următorul nivel, împreună cu Softbinator. Sunt convinsă că vom scoate pe piață produse relevante, validate din timp și, mai mult decât atât, ne vom echipa clienții cu toate resursele de care au nevoie pentru a avea produse de succes,” explică Gabriela Amarie, fondatoarea și CEO-ul Digital Tailors.

În urma acestei tranzacții, Softbinator Technologies va prelua integral Digital Tailors și echipa formată din zece membri, iar Gabriela Amarie va ocupa funcția de Marketing Director la nivelul grupului. 

Ulterior, Softbinator Technologies țintește să crească rata de succes a produselor lansate printr-o validare timpurie cu piața, încă din fazele incipiente ale dezvoltării produselor și să ofere clienților servicii integrate pentru lansarea de produse noi pe piață, conform companiei. Mai mult, compania are în plan să lanseze o soluție de creare de conținut pentru companiile B2B.

În 2021, Digital Tailors a generat o cifră de afaceri de aproximativ 0,85 milioane de lei și a realizat strategii de product și content marketing pentru companii din România, Germania, Spania, Ungaria, Bulgaria și SUA. În 2022, noua divizie din cadrul Softbinator Technologies vizează venituri de cel puțin 1,1 milioane de lei. 

Pentru realizarea acestei tranzacții, Softbinator Technologies va utiliza „o parte” din capitalul atras de la investitorii BVB în timpul plasamentului privat pentru acțiunile sale, care a avut loc în septembrie 2021.

Aceasta este cea de-a doua tranzacție realizată de companie cu fonduri atrase din piața de capital, după preluarea WiseUp la finalul anului trecut. În prezent, Softbinator mai deține participații în compania de recrutare TechMind (25%), agenția de Product Design Ixperi (75%), precum și în Yummdiet (9,5%), o platformă smart de recomandări de nutriție sănătoasă și well-being. 

Softbinator Technologies este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 17 decembrie 2021 și se tranzacționează sub simbolul CODE. Compania are o capitalizare de piață de aproximativ 70 milioane de lei. 

Credit foto: Softbinator Technologies