De ce Salt Bank preferă clienții care nu își țin toți banii în depozite
La prima vedere, o bancă ce le oferă clienților posibilitatea de a investi direct din aplicație riscă să piardă o parte din banii pe care aceștia i-ar fi păstrat în depozite. În loc să economisească, oamenii pot alege să cumpere acțiuni sau ETF-uri, adică fonduri de investiții tranzacționate la bursă.
Pentru Salt Bank, însă, acest lucru nu este neapărat o problemă. CEO-ul băncii spune că modul în care instituțiile financiare își construiesc relația cu clienții s-a schimbat. Dacă înainte băncile digitale urmăreau să îi convingă pe utilizatori să facă tranzacții, apoi să își deschidă depozite și, eventual, să ia un credit, acum lucrurile sunt mai nuanțate.
„În ceea ce privește riscul de canibalizare a businessului bancar atunci când introduci prea multe instrumente în aplicația bancară, în realitate, relația cu clientul nu mai este una bazată pe un singur produs. În trecut, în mediul bancar digital, conta foarte mult să faci tranzacții, apoi să ai depozite, apoi să iei credite. În realitate, ceea ce contează nu este neapărat un produs sau două, ci cât de intensă este relația cu clientul”, a explicat CEO-ul Salt Bank.



