ROBOR este sensibil nu doar la inflație, ci și la stimuli politici

Reamintim că indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a înregistrat anterior o creștere abruptă, urcând la 6,08% pe an, de la 5,90% în ședința precedentă. Avansul de 23 de puncte de bază a fost unul atipic pentru evoluția zilnică a indicelui, în condițiile în care, în mod obișnuit, variațiile nu depășesc un punct de bază. Creșterea a avut loc imediat după primul tur al alegerilor prezidențiale, în care candidatul George Simion a obținut cel mai mare număr de voturi, pe fondul reacțiilor din piață la incertitudinile politice.

ROBOR la 3 luni este utilizat în calculul ratelor pentru creditele în lei cu dobândă variabilă contractate înainte de introducerea IRCC, astfel că orice modificare a indicelui are impact direct asupra ratelor plătite de o parte dintre români. În cazul acestora, scăderea ROBOR ar putea duce la rate ușor mai mici în perioada următoare, în funcție de politica fiecărei bănci.

La ce valoare a ajuns IRCC, „noul ROBOR” de care depind ratele românilor

Banca Națională a României a anunțat cotația IRCC care intră în componența ratelor creditelor cu dobândă variabilă începând cu 1 ianuarie 2026. Indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) pentru trimestrul III 2025 ajunge la 5,68%, marcând o scădere semnificativă față de 6,06%.