Reforma peticirii sacului rupt

Îmi aduc aminte că, în perioada 2008 – 2009, se arunca cu bani peste tot, era un spectacol ciudat al cheltuielilor, tocmai pentru că se putea, în ciuda semnalelor de alarmă că ceva era putred în... America, care venea și în Europa. Abia când ne-a lovit criza, dureros, au fost adoptate măsurile dure de austeritate, care să permită funcționarea statului și care au generat și crize politice și sociale.

Nu pretind că sunt Nostradamus (aș vrea eu), nu prezic o nouă criză dezastruoasă, că nu sunt nici Roubini, doar observ comportamentul nonșalant al guvernanților în perioade similare. Suntem în situația în care „cine își uită trecutul este condamnat să îl repete.”

Ca să fie clar, nu mă refer la mediul privat, căci companiile știu să își drămuiască banii (unele dintre ele, e și aici o discuție mai lungă, dar văd că precedenta criza a dus la niște lecții învățate în organizații), au o altă rigoare în cheltuirea veniturilor. Mai trist este că, atunci când lovește, tot companiile de bună credință trebuie să strângă cureaua, doar pentru că sunt victimele unui sistem, pe alocuri putred.

Revin la autorități, pentru că acțiunile acestora ne afectează pe toți, că vrem, că nu vrem, că ne pasă sau nu. Și o să fac o paranteză aici, ați văzut că, în ultima vreme, scrisorile mele sunt legate de ceea ce se întâmplă în țară, tocmai pentru că, în fiecare zi, avem mărturii ale incapacității statului de a ne asigura o existență liniștită. Sunt informații despre cum orice (in)decizie (ne)adoptată la nivel guvernamental are consecințe imediate, pentru fiecare dintre noi. Nu știu dacă le simțiți întotdeauna, dar, mai devreme sau mai târziu, acestea, cu efect de bumerang, ajung să ne dea bătăi de cap, într-o formă sau alta, uneori cum nici nu ne gândim. Aș fi curios să aflu cum reușiți să le gestionați, cum faceți față dezamăgirii și neputinței?

În această dimineață, Guvernul a adoptat ordonanța austerității. Actul prevede o reducere cu 10% a cheltuielilor cu bunuri şi servicii în instituţii publice, interdicţia ca instituțiile să achiziţioneze autoturisme, mobilier şi birotică, oprirea angajărilor la stat (exceptând cele din sănătate și educație), dar și reducerea cu 50% a numărului de posturi din Cabinete şi Cancelarii. Proiectul ar trebui să ducă la o reducere cu 5,33 miliarde de lei a cheltuielilor de la buget. Asta în condițiile în care dl. Câciu vorbea de o gaură de 20 de miliarde de lei, după cum scriam aici. Nu prea știu ei în ce stare sunt finanțele patriei sau, și mai grav, se fac că nu știu.

Premierul Ciucă a declarat că, prin această ordonanţă, Guvernul nu face altceva decât să menţină un control asupra cheltuielilor. „Aici discutăm de măsuri care vizează bunurile şi serviciile, asigurând, totodată, derularea investiţiilor, fără a afecta bugetul alocat în acest sens. Fondurile alocate pentru bunuri şi servicii vor fi reduse cu 10%, aici discutăm despre cheltuielile pentru autoturisme, pentru mobilier, pentru aparatură birotică."

Austeritate aprobăm, dar să nu se modifice nimic. Ieri, am văzut nenumărate știri despre cum ministerele lansaseră licitații pentru mașini și tot felul de bunuri, înainte să apară ordonanța, tocmai ca să aibă control asupra cheltuielilor, după cum spunea onorat domnul premier. Astăzi totuși, probabil pentru că iau fost acele știri, dl. Câciu a precizat că procedurile demarate pentru achizițiile de mașini, mobilier și birotică vor înceta în cazul în care nu s-au anunțat câștigătorii.

Toate bune și frumoase, doar că nu facem altceva decât să cârpim pe aici, pe acolo, deși barca mai are un pic și se scufundă, pentru că e plină de găuri. Controlul cheltuielilor pe nimicuri, când marile reforme (oh, acest gând frumos pe care îl auzim de 30 de ani) se lasă așteptate. Și se vor mai lăsa așteptate pentru că urmează mărețul an electoral, cu cele patru rânduri de alegeri. Dezmățul stă să înceapă. Cine va scoate cămașa apoi și cum, vedem după alegeri. Să ajungem cu sacii în căruță, că o dregem noi după.

Doar că acest dres nu prea mai ține, se cam rupe. Fără reforme concrete, reale și precise, vom ajunge într-un final în zid și ne vom ciocni dur. Căci asta face și ordonanța austerității, umblă la formă, fără să atingă cu adevărat fondul. Ce fac companiile de stat, alea cu pierderi, cum sunt administrate? Avem nevoie de toți angajații din ministere, zecile de agenții, direcții și departamente? S-a făcut o analiză serioasă și obiectivă?

E nevoie urgentă de digitalizarea ANAF, de digitalizarea multor servicii, de o mai bună colectare a taxelor (deși cei cu restanțe uriașe sunt companiile de stat, multe falimentare pentru că sunt administrate păgubos, pe interese și pe căpătuială), de o regândire și reașezare a taxelor, fără zecile de excepții, de reformarea sistemului de pensii, mai ales a celor speciale și lista poate continua.

Vedem că inflația scade, însă nu se reflectă încă în prețuri, va mai dura. Salariile, acolo unde au existat măriri, abia acoperă creșterile de prețuri din cauza inflației, deși tot consumul populației a fost cel care a ținut creșterea economică sus.

Și vine BNR și ne avertizează că „incertitudini şi riscuri însemnate la adresa perspectivei activităţii economice, implicit a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, continuă să genereze războiul din Ucraina şi sancţiunile asociate, iar altele decurg din turbulenţele în sistemele bancare din SUA şi Elveţia, ce ar putea exercita efecte adverse în principal prin afectarea economiilor statelor dezvoltate şi a costurilor de finanţare în Europa Centrală şi de Est.”

Degeaba reducem numărul de consilieri, vreo 900 de posturi, când avem peste 200 de secretari de stat, de la 50 în 2010. Care secretari de stat au un întreg aparat și salarii pe măsură. Dar să avem secretari, căci pe mulți îi recomandă talentele ascunse, în special cele care țin de loialitatea față de partid. Numai Ministerul Sănătății are șase secretari de stat, iar sănătatea, acest domeniu strategic, nu numai că este praf, este și pulbere. Știți vestitele spitale regionale? Nici acum nu s-a săpat nimic, deși ar fi trebuit să înceapă încă din 2017.

Cam asta este povestea austerității în țara dezmățului public, o poveste, în care acoperim găurile alea mici, sperând că spărturile navei amiral se vor repara de la sine și nu se va scufunda, ca să avem de unde să ne îndestulăm în anii ce vin. Doar că nu poți petici la nesfârșit un sac deșirat, care stă să se dezintegreze. 

Editorialul a apărut în secțiunea „Nota redacției” din newsletterul Future Banking de vineri, 12 mai 2023. Puteți să vă abonați la newsletter din meniul principal.