Veniturile obţinute la nivel global de către infractorii cibernetici de pe urma înşelătoriilor de tip „Pig butchering" au ajuns la 429 de milioane de dolari, în 2021.
Situaţia a devenit atât de gravă, încât Uniunea Europeană (UE) şi SUA au demarat investigaţii extinse şi urmărirea penală a persoanelor suspectate de acest tip de escrocherie, se menţionează într-un articol de specialitate, publicat pe blogul din România al producătorului de soluţii antivirus, Eset.
Tehnica „Pig butchering" se bazează pe o combinaţie de aplicaţii, site-uri web, găzduire web şi oameni (în tot mai multe cazuri, victime ale traficului de persoane) pentru a construi o relaţie de încredere cu o persoană aleatorie pe o perioadă de săptămâni sau luni, adesea sub pretextul unui interes romantic.
„Ca atare, această escrocherie nu este un gen cu totul nou de fraudă, deoarece împrumută din tehnicile unor tipuri de fraudă deja testate şi de succes, cum ar fi cea romantică, şi are ca finalitate convingerea victimei de a transfera bunuri sau sume de bani către răufăcători", explică expertul Eset, Mark Szabo.
„Discuţia în întregime online se poate îndrepta, în cele din urmă, către prezentarea unor oportunităţi de investiţii, care implică de obicei criptomonede, de pe urma cărora escrocul susţine că a câştigat profituri uriaşe. Victima este invitată să participe şi deseori chiar ajunge să facă acest lucru, determinată poate şi de teama de a nu pierde următoarea mare oportunitate. Abordarea nu ridică suspiciuni, deoarece vine de la cineva de încredere, iar scenariul în care cineva care a avut profituri substanţiale, după ce s-a implicat în investiţiile cu criptomonede, este deja un lucru obişnuit", completează Szabo.
Citește și:
În multe cazuri, aceste scheme pot începe adesea cu ceva inofensiv, precum un mesaj aparent transmis „din greşeală", care, în realitate, poate conţine malware sau link-uri către pagini web sau aplicaţii false, avertizează specialistul.
În ceea ce priveşte pagubele produse de o astfel de escrocherie, datele arată că, numai în 2021, au fost pierdute 429 de milioane de dolari, situaţie în care UE şi SUA au demarat investigaţii extinse pe acest segment, precum şi urmărirea penală a persoanelor suspectate de propagarea „Pig butchering".
La nivelul escrocheriilor sentimentale, cele mai recente cifre ale Comisiei Federale de Comerţ din SUA arată că pagubele aduse victimelor au fost de 1,3 miliarde de dolari, în 2022. Astfel, aproape 70.000 de persoane au raportat că au căzut victime ale escrocilor romantici, cu pierderi medii raportate de 4.400 de dolari. Doar o astfel de victimă a pierdut până la 2,5 milioane de dolari din cauza faptului că a fost înşelată în investiţii cripto.
Citește și:
Un alt aspect care înrăutăţeşte situaţia, devenind un avantaj pentru infractori, sunt aplicaţiile de traduceri online automate care ating un nivel ridicat de calitate şi pe care le pot exploata pentru crearea de texte convingătoare într-o varietate de limbi. Împreună cu apariţia noilor chatbot-uri bazate pe învăţare automată, cum ar fi ChatGPT, escrocii pot genera mesaje şi mai persuasive şi la un ritm mai mare decât oricând, deschizând probabil calea către şi mai multe operaţiuni globale.
Eset a fost fondată în anul 1992 în Bratislava (Slovacia) şi se situează în topul companiilor care oferă servicii de detecţie şi analiză a conţinutul malware, fiind prezentă în peste 180 de ţări.
Foto: Dreamstime