Programul OTP Startup Booster, aflat la a cincea ediție, a atins un nou punct de referință: faza pilot a fost lansată pe 5 septembrie 2022 și se va desfășura până pe 25 noiembrie 2022. În această perioadă, OTP Group va colabora cu 12 startup-uri.

Programul permite celor 12 companii de tehnologie inovatoare, aflate în faza de creștere, să își testeze produsele și serviciile. Pe parcursul celor trei luni de cooperare, echipele selectate vor beneficia de sprijin din partea membrilor OTP Group din Ungaria și de la nivel internațional, a angajaților OTP LAB și a mentorilor recunoscuți profesional.

Programul are ca scop găsirea unor soluții inovatoare la nevoile reale ale companiilor, ca urmare a unui parteneriat pe termen lung, concentrat pe business, între Grup și businessuri. În acest an, înscrierile au fost deschise pentru aplicații care acoperă și alte domenii în afara celui bancar și al soluțiilor de sustenabilitate. În urma unui proces de selecție în mai multe etape, cele 12 startup-uri au fost alese dintre 265 de candidaturi, pentru a fi invitate în faza pilot.

În calitate de susținător dedicat al inovației, OTP Bank a implicat, și în acest an, întregul grup în procesul de căutare a startup-urilor partenere, cu scopul de a găsi soluții inovatoare pentru aproape 70 de nevoi de business.

În perioada de depunere a aplicațiilor în cadrul procesului de selecție în mai multe etape, între 7 martie și 18 aprilie 2022, au fost primite în total 265 de candidaturi din 55 de țări. Pe parcursul evenimentului Selection Days, care a avut loc în luna mai, aproximativ 150 de participanți, profesioniști din domeniul bancar și reprezentanți ai unor startup-uri din 17 țări, au lucrat împreună la concepte pentru proiectele pilot propuse pentru implementare.

În urma acestui eveniment, 12 startup-uri au fost invitate în faza pilot, ceea ce le-a permis să înceapă testarea produselor și serviciilor, cu implicarea băncilor subsidiare din Ucraina, Bulgaria, Slovenia și România și a băncii-mamă.

Cele 12 startup-uri care s-au alăturat programului provin din nouă țări (Serbia, Noua Zeelandă, Elveția, Estonia, Bulgaria, Luxemburg, România, Regatul Unit și Israel). Pe parcursul celor trei luni, vor exista trei săptămâni în care reprezentanții businessurilor vor avea ocazia să participe la ateliere online complexe cu mentorii OTP Bank, pentru fiecare domeniu.

În plus, sesiunile de training adaptate la nivelul de maturitate al startup-urilor, precum și sesiunile individuale de mentorat vor ajuta echipele în dezvoltarea afacerii. Perioada de accelerare va culmina cu evenimentul Demo Day din 30 noiembrie, în cadrul căruia startup-urile vor prezenta progresele înregistrate în faza pilot în fața managementului grupului și a partenerilor din cadrul programului.

Echipele care vor încheia cu succes faza pilot vor trece la faza de lansare a programului, care durează șase luni, în cadrul căreia OTP Group le va oferi asistență pentru implementarea soluțiilor inovatoare testate.

Mai multe detalii despre acest program sunt disponibile otpstartup.com.