Misiune (im)posibilă L

Nu este titlul noii francize a seriei „Misiune imposibilă” cu Tom Cruise, deși al optulea urmează să apară la anul, ci un nou episod din transformarea digitală a statului român, acum cu numărul 50, mi s-a părut o cifră rotundă pentru cei peste 30 de ani de strategii.

Digitalizarea a devenit mantra noastră, a tuturor. Este pe buzele oricui, de la președinte la premier, de la parlamentari la CEO, de la funcționari la oameni obișnuiți.

Acest deziderat ar fi trebuit realizat cum trebuie, să putem ajunge, cum vedem în alte țări – Estonia, la ghișee online (cum este acum ghiseul.ro – cred că singurul exemplu de bune practici în ceea ce privește plata taxelor) în care să ne autentificăm și acolo, pe baza CNP-ului, să aflăm toate informațiile necesare despre noi, de la taxe, impozite, la documente, la evenimente de viață, la dosar medical, rețete, toate cele. Evident, toate bine protejate, căci vorbim de datele noastre private, sigure. Aici ar fi o altă discuție de cine și cum ar gestiona aceste date, chiar dacă le poate afla și la momentul acesta. Dar sunt convins că pot fi găsite mecanisme sigure pentru protecția datelor vieții private, fără intervenția unor instituții de forță sau de control.

La fel pentru companii, să ai un portal, să intri și cauți după CIF și afli tot ceea ce ai de aflat, să existe dosarul tău, cu toate informațiile posibile.

Am pornit cu acest gând al digitalizării de la ceea ce se întâmplă acum cu e-Factura, o harababură, o mizerie care a complicat existența tuturor, care a crăpat serverele ANAF (ceea ce era de așteptat), care a generat nemulțumiri, frustrări, o stare generală de lehamite și veșnicul gând că statul, în loc să ne ajute, să ne simplifice viața, mai rău ne încurcă. Mai ales în situația de față, în care oamenii vor să facă lucrurile legal, să își îndeplinească îndatoririle.

Statul, prin toate instituțiile lui, strategiile, planurile, pune întotdeauna carul înaintea boilor și se așteaptă să fie avion cu reacție. Când ai de ani de zile sisteme digitale sau pe acolo, insulare, mecanisme învechite, infrastructură depășită, când funcționarii nu știu să folosească instrumentele digitale și, mai ales, când toate aceste sisteme digitale nu comunică unele cu altele absolut deloc, cum te aștepți ca digitalizarea să se miște și să meargă?

Când instituțiile nu își înțeleg rolul, când licitațiile sunt cu dedicație sau prost făcute, când apar tot felul de decidenți care se bat cap în cap, cum vrei să fie simplu, rapid și de interes pentru individ și organizații?

De fapt, tu, stat, autorități, cu adevărat, în forul tău interior, nu vrei să se întâmple acest lucru, pentru că atunci lucrurile s-ar simplifica, ar trebui să eliberezi o bună parte a funcționărimii care plimbă milioanele de hârtii degeaba, s-ar face lumină în țară, s-ar deschide calea spre transparență și spre propria incapacitate de a gestiona resursele statului și modul în care se aruncă cu banii, corupția etc.

De aici toată această digitalizare forțată, fragmentată, negestionată unitar și complex. Iar ceea ce mă irită teribil este incapacitatea de a interconecta sistemele între ele. Ca să afle lucruri care sunt știute deja, fără să mai fie nevoit să umbli cu munți de hârtii și dosare.

Am făcut un exercițiu, am întrebat Copilotul de la Microsoft ce crede despre digitalizarea din România.

Răspunsul său a fost: „La începutul anului 2023, România se afla pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește progresul digital, conform celui mai recent raport al Indicele Economiei și Societății Digitale (DESI) lansat în 20222. Deși România a obținut rezultate excelente în comparație cu media europeană în mai multe componente, cum ar fi numărul de specialiști în TIC și ponderea femeilor specializate în IT, scorul general indică că mai sunt multe de îmbunătățit în digitalizarea societății românești. Planul Național de Recuperare și Reziliență (PNRR) al României include măsuri semnificative pentru integrarea completă a digitalizării în toate dimensiunile DESI, și anume competențe digitale, conectivitate, sprijin pentru afaceri și servicii publice digitale. Cu toate acestea, este necesară o structură de guvernanță flexibilă pentru a evita fragmentarea și pentru a asigura o implementare coerentă.”

L-am întrebat pe Copilot ce obstacole vede în calea digitalizării în mediul public din România. Răspunsul mai jos:

„Lipsa unei arhitecturi IT eficiente și eficace: Majoritatea instituțiilor publice din România nu au acces la o infrastructură solidă din punct de vedere al centrelor de date. Astfel că operează sisteme naționale critice bazându-se pe dotări necorespunzătoare, cum ar fi niște servere cu arhitectură învechită și cu performanțe slabe, uneori și fără posibilitatea de a face backup datelor. Lipsa unei viziuni coerente în privința digitalizării mediului public: Din păcate, nu a existat o viziune coerentă în privința digitalizării mediului public și nu i s-a acordat prioritate. Pentru că „a mers și așa”, chiar dacă și administrația, și mai ales cetățeanul, au avut și au în continuare de suferit. Lipsa de prioritizare a digitalizării: Digitalizarea administrației publice nu este un moft, ci o necesitate care trebuie să devină prioritară pentru a rezolva problemele cetățenilor în mod eficient și a asigura comunicarea cu instituțiile publice.”

Cum spuneam în alt editorial, AI președinte! Glumesc, desigur, doar că și noile instrumente digitale au înțeles cum stă treaba cu digitalizarea în România. Mai puțin autoritățile care, nu-i așa, vor afla ultimele?! Sau se fac că nu înțeleg.

Editorialul a apărut în secțiunea „Nota redacției” din newsletterul Future Banking de vineri, 26 ianuarie 2024. Puteți să vă abonați la newsletter din meniul principal.

Foto: Ovidiu Udrescu