Life Is Hard, companie de tehnologie listată la BVB, piața AeRo, încheie prima jumătate a anului în curs cu 12,4 milioane lei cifră de afaceri, cu 20% mai mare decât perioada similară 2021, și un profit net de 1,6 milioane lei, în creștere de 335% față de primul semestru al anului precedent.

Prima companie românească de software listată la Bursa de Valori București, piața AeRo, Life Is Hard are expertiză avansată în dezvoltarea de proiecte de digitalizare pentru companii și comunități, cu leadership pe soluții pentru segmentul de asigurări. De asemenea, tot în primele șase luni din 2022, compania și-a scăzut gradul de îndatorare și și-a îmbunătățit echilibrul financiar pe termen lung, iar averea celor care dețin acțiuni LIH s-a consolidat.

Deși 2022 a adus multe provocări din piață, compania și-a crescut lichiditatea, iar numărul acționarilor LIH este, de asemenea, în creștere. Ne uităm în același timp la viitor și investim în zone de business capabile să asigure rezultate și impact semnificativ și pe termen lung. LIH este în construcție accelerată a noului 24broker, unde integrăm elemente importante de inteligență artificială și competențe de care industria de asigurări are mare nevoie ca să crească”, menționează Cătălin Chiș, Președinte și CEO Life Is Hard.

24broker este în acest moment platforma-lider de intermediere a asigurărilor prin canalul de brokeri din România, fiind utilizată de către 11.280 de consultanți în asigurări și 110 companii de brokeraj, dintr-un total de 270 companii active în piață.  

Prin intermediul platformei sunt subscrise 4,6 miliarde de lei Prime Brute, susținând 51% din canalul de brokeraj și 37% din totalul industriei de asigurări din România.

În ceea ce privește strategia de dezvoltare a companiilor în care LIH are dețineri, aceasta este concentrată în 2022 pe creșterea accesului la resurse umane (Innobyte), prin utilizarea de noi tehnologii și platforme e-commerce, respectiv extinderea de capabilități (Performia), prin digitalizarea unor procese în contabilitate - ambele demersuri cu impact direct în nivelul de profitabilitate pe termen mediu și rezultate vizibile în următoarele 18 luni.

Foto: Facebook/LifeIsHard