Credit de până la 150.000 de lei pentru mașini electrice, fără avans
Noul produs permite finanțarea atât a autoturismului electric, cât și a infrastructurii de încărcare aferente. Creditele sunt acordate în lei, pe perioade de până la 5 ani, iar clienții pot alege între rate egale și rate descrescătoare.
Finanțarea este disponibilă fără avans și fără ipotecă și poate fi utilizată pentru cumpărarea vehiculelor electrice noi sau cu o vechime de maximum doi ani.
„Interesul pentru mașinile electrice este în creștere, iar una dintre preocupările celor care analizează o astfel de achiziție este găsirea unei soluții de finanțare predictibile și accesibile. De aceea, am construit un produs care simplifică procesul de achiziție și răspunde nevoii de claritate privind costurile pe termen lung”, a declarat Corneliu Toma, Director Divizia Retail, Libra Internet Bank.



