Vodafone România și easySales lansează o serie de abonamente speciale din suita Vodafone Business, menite să aducă acces facil la marile marketplace-uri românești și internaționale, dar și automatizare a proceselor afacerilor active în eCommerce.

easySales facilitează prezența pe marketplace-urile relevante pentru afacerile online, indiferent de nivelul de cunoștințe tehnice. În plus, serviciul integrează diferite platforme esențiale pentru afacerile online – platforme eCommerce, soft de facturare, servicii de curierat, iar comercianții își pot crea propriul ecosistem eficient, fără efort și nevoia de a se familiariza cu multiple platforme și variante de servicii.

Abonamentele speciale Vodafone Business și easySales reconfirmă promisiunea companiei de a sprijini afacerile în parcursul acestora către digitalizare și în a deveni pregătite pentru viitor. Accentul pus pe tehnologia de gestionare eficientă a afacerilor de eCommerce pe marketplace-uri vine în întâmpinarea nevoii de automatizare și procesare a comenzilor, iar accesul la soluțiile easySales prin intermediul Vodafone Business arată determinarea de a oferi o valoare adăugată clienților. Astfel, Vodafone oferă o serie de atribute esențiale oricărei afaceri – extinderea facilă, optimizarea costurilor, suportul tehnic și transparența serviciilor.

„Misiunea noastră este de a aduce mai mult smart working în viața afacerilor online. Eficientizăm procesele business-urilor de eCommerce, și le reducem costurile. Tehnologia noastră înlocuiește cu succes sau optimizează o mare parte dintre operațiunile necesare pentru buna funcționare a afacerilor online. Prin prezența easySales în serviciile de business furnizate de Vodafone România deschidem și mai mult accesul afacerilor online la resursele care le fac să lucreze și mai smart, iar Vodafone face încă un pas important spre a deveni compania de tehnologie preferată de afacerile din eCommerce”, spune Ciprian Cazacu, cofondator easySales.

Platforma SaaS de management automatizat și centralizare a activităților de eCommerce este deja prezentă, în afara țării, în Bulgaria și Ungaria, iar anul acesta își va continua extinderea pe alte piețe externe.

La finalul anului 2022, clienții din portofoliul easySales au listat peste zece milioane de produse pe diferite platforme marketplace, au generat mai mult de trei milioane de facturi și trei milioane de documente de livrare, în mod automatizat, și au beneficiat de traduceri automate pentru 900.000 documentații de produse. Valoarea totală a comenzilor procesate prin easySales era, la finalul lunii decembrie, de peste 400 milioane euro.

Foto: Dreamstime