Dan Bucșa, Chief CEE Economist la UniCredit Bank, a avut câteva perspective inedite asupra crizei financiare care pândește la ușile tuturor, în special asupra felului în care consumatorii se raportează la aceasta.

În discuția din cadrul Future Banking Summit, Bucșa a subliniat faptul că această criză financiară nu seamănă deloc cu cea din 2008. Iar asta pentru că situația financiară la nivel de gospodării e mult mai bună astăzi decât atunci.

„De obicei, consumatorii sunt precauți într-o criză financiară. Dar de data asta, paradoxal, consumatorul consideră că el, spre deosebire de ceilalți, e ok din punct de vedere financiar.

Indicatorii de sentiment (ESI) au picat în Europa, după începerea războiului în Ucraina. Era normal, suntem aproape de conflict, oamenii erau foarte îngrijorați. Dar mai avem un al indicator, care ne arată intenția oamenilor de a cheltui în următoarele 12 luni. Și nu vorbesc despre mâncare, ci despre produse cu valoare mare: apartamente sau case, automobile, produse electronice și așa mai departe. Iar acest indicator e destul de optimist."

În plus, Bucșa e optimist și cu privire la unele sectoare ale economiei care continuă să angajeze personal, iar cererea e în continuare mare pentru produsele lor.

„Oamenii consideră că vor cheltui mulți bani în 2023. Și n-ar crede lucrul ăsta, dacă, în același timp, n-ar crede și în faptul că vor avea în continuare un venit și economii.

Iar aceste lucruri oferă un tablou diferit față de celelalte recesiuni. De fapt, această criză financiară va fi cauzată mai degrabă de limitarea resurselor industriale, din diverse domenii. Spre exemplu, vom avea tot mai multe fabrici care se vor închide, din cauza prețului energiei electrice.

Să nu uităm, însă, că în România și, în general, în regiune, sectoarele care angajează mai mulți oameni decât celelalte, cum sunt cel auto sau cel al electrocasnicelor, sunt mai rezistente în fața acestei crize. Ba mai mult, cererea e în creștere pentru produsele lor", a mai spus Bucșa.


Future Banking Summit este un eveniment organizat de futurebanking.ro și este susținut de: Mastercard, UniCredit Bank, ING Bank România, Raiffeisen Bank, Infocert, FintechOS, Inform Lykos, iFactor, AriadNext, Namirial, Filip&Company, BCR, First Bank, Citi Romania, enfineo, Oney Romania, Mokka, Credex, Certsign, Salarium, ProCredit Bank, Autonom și Magnolia.ro. Partener instituțional: Asociația Română de Fintech (RoFin.tech).

Vezi aici prezentările susținute de unii dintre vorbitorii de la Future Banking Summit.

Foto: Ovidiu Udrescu