Din 14 martie 2024, clienții Raiffeisen Bank își pot vizualiza, în Smart Mobile, suma totală obținută din dobânzile plătite de bancă în anul precedent precum și din anul în curs, pentru produsele de economisire (conturi de economii și depozite la termen), deținute la Raiffeisen Bank. 

„În centrul acțiunilor noastre este sprijinul oferit clienților pentru a-și planifica și gestiona finanțele personale. Noua funcționalitate le oferă clienților Raiffeisen Bank confortul de a-și calcula mai ușor valoarea totală anuală a veniturilor non-salariale, în vederea depunerii declarației unice pentru veniturile aferente anului fiscal anterior”, a spus Mihail Ion, Vicepreședinte, Piețe de Capital, Investiții și Planificare Financiară Personală, Raiffeisen Bank România.

Banca precizează că nu toți clienții știu că, dacă obțin venituri de natură non-salarială (inclusiv dobânzi la produse de economisire bancare, chirii, drepturi de autor, investiții pe piața de capital etc), au datoria să le însumeze și, dacă totalul depășește 18.000 de lei în anul 2023, au obligația, conform Codului Fiscal, să le declare prin intermediul Declarației Unice.

„Dobânzile la depozite bancare sunt la niveluri atractive, ceea ce aduce câștiguri mai mari, astfel că mulți clienți pot depăși acest prag. Noua funcționalitate vine în sprijinul clienților noștri, aceștia obținând ușor informația aferentă dobânzilor produselor lor de economisire deținute la Raiffeisen Bank, într-o secțiune distinctă în Smart Mobile”, a menționat și Andra Ion, Director Planificare Financiară Personală, Raiffeisen Bank România.   

Pentru a se bucura de noua funcționalitate, clienții Raiffeisen Bank trebuie doar să actualizeze aplicația Raiffeisen Smart Mobile în AppStore/ Google Play/ App Gallery.    

Lansată în urmă cu cinci ani, Raiffeisen Smart Mobile, aplicația de mobile banking dedicată clienților persoane fizice, are, în prezent, aproximativ 1,4 milioane de utilizatori care se loghează lunar.

Printre funcționalitățile oferite în Raiffeisen Smart Mobile se numără: vizualizarea soldului conturilor, verificarea istoricului de tranzacții, efectuarea plăților instant, economisire fără efort cu SavingBox, deschiderea unor depozite în linie cu nevoile și planurile personale, schimburi valutare între conturi proprii Lei-Euro, Euro-Lei la curs BNR prin Smart Hour, modificarea limitelor de tranzacționare a cardurilor, rambursare anticipata, încheierea contractului pentru fondurile de investiții și obținerea unui credit de nevoi personale Flexi în câțiva pași simpli.