Decizia de a plăti o chirie sau de a cumpăra o locuință este influențată de mulți factori, fiind implicată, pe lângă partea financiară, nevoia de mobilitate a fiecăruia. Totuși, majoritatea românilor preferă să locuiască în propria locuință, motivul principal fiind faptul că, raportat la salariul mediu, avem nevoie de mai puțini ani față de majoritatea europenilor pentru a cumpăra o locuință.

Când alegi chiria în locul achiziției unui apartament?

Migrarea către statutul de proprietar este totuși un pas important în viața fiecăruia, iar românii trebuie să se pregătească, în primul rând, cu un avans de minimum 15% pentru a contracta un credit ipotecar. Expertul de la Imobiliare.ro Finance spune că perioada care vrei să locuiești într-un anumit loc ar trebui să cântărească cel mai mult în decizia de a rămâne chiriaș sau de a te muta la casa ta.

„În Brașov, prețul mediu pe metru pătrat pentru un apartament de două camere este de aproximativ 2.150 de euro. Pentru un apartament de 50 m², prețul mediu de vânzare ajunge la 107.000-108.000 de euro. Rata pentru un credit standard de 30 de ani, cu avans minim, ar fi în jur de 500 de euro, similar cu chiria. Achiziția implică și banii de avans și costurile de achiziție, iar decizia depinde de perioada în care vrei să locuiești în locuință. Dacă stai sub 5 ani, merită să închiriezi; dacă stai mai mult de 5 ani, merită să cumperi”, declară Dan Neculae.