CEC Bank lansează un credit cu aprobare rapidă, dedicat fermierilor care cultivă cereale.  

Noul credit se adresează fermierilor care exploatează teren agricol cu suprafață de minimum 50 ha iar 75% din veniturile acestora trebuie să fie încasări aferente culturilor agricole.  

Finanțările sunt atât pentru activitatea curentă de tip non-revolving, doar cu garanție de la Fondul de Garantare a Creditului Rural, fără garanții reale din partea clientului, cât și pentru investiții.

Creditul este în lei și are valori între 50.000 lei și maximum 500.000 lei, fără a depăși 85% din valoarea investiției. Beneficiarii pot fi producători agricoli individuali sau persoane juridice care cultivă cereale. 

Dobânda începe de la ROBOR 6M + 2,50 p.p și nu poate depăși ROBOR 6M + 3,50 p.p., dobânda variind în funcție de performanța economică a fermierilor.  

Perioada de creditare este de maximum 24 luni pentru finanțarea activității curente de tip non-revolving și de cel mult 84 luni pentru investiții.  

„Agricultura este un domeniu prioritar pentru noi. În 2022, CEC Bank a fost cel mai mare jucător din sistemul bancar al programului guvernamental destinat agriculturii - Rural Invest dar și cel mai mare finanțator al creditelor APIA, unde s-au acordat aproximativ 7.000 de credite. Antreprenorii din agricultură au nevoi specifice, sezoniere iar băncile trebuie să țină cont de modul de stabilire a ratelor, a garanțiilor sau de modul în care face analiza de bonitate a clientului”, a spus Bogdan Alexandrescu, director Direcția AGRI, CEC Bank.

CEC Bank a înregistrat, în anul 2022, o evoluție semnificativă în ceea ce privește finanțarea agricultorilor mici și medii, creditele noi acordate crescând cu aproape 80% față de 2021. 

Foto: Dreamstime