Practic, exact detaliile care par „mici” la nivel de prezentare vizuală sau formulare a mesajului comercial sunt cele care cântăresc cel mai mult juridic: cum definești prețul anterior, ce înseamnă „până la -70%”, care este mecanismul promoției, câte unități există efectiv în stoc la prețul redus și cum semnalizezi eventualele limitări. Având în vedere motivele cel mai des reținute de ANPC în procesele-verbale de constatare și cadrul legal aplicabil promovării corecte în retail, prezentăm în continuare pilonii pentru o campanie solidă din punct de vedere juridic și credibilă în fața consumatorilor.

Ce verifică ANPC la prețuri în campaniile de Black Friday?

În fiecare an, exact acolo unde campaniile de Black Friday promit cel mai mult – la preț – apar și cele mai multe sancțiuni. Conform practicii ANPC, diferența dintre o campanie de succes și una cu amenzi de zeci de mii de lei stă în modul în care este calculată și comunicată reducerea.

Orice reducere trebuie calculată față de prețul de referință – adică cel mai scăzut preț practicat pentru produsul respectiv în același spațiu de vânzare în ultimele 30 de zile calendaristice anterioare aplicării reducerii. Orice abatere – fie și neintenționată – de la această regulă transformă o ofertă atractivă într-o formă de publicitate considerată înșelătoare.