AmCham România, alături de Impact Hub Bucharest, lansează AmCham Sustainability Competition, un program care îşi propune să găsească soluţii reale la probleme presante din domeniul sustenabilităţii şi circularităţii cu care se confruntă companii din România.
Start-upurile sunt invitate să vină cu soluţii la provocările propuse de membrii AmCham, participanţii selectaţi în program urmând să beneficieze workshopuri de business. Aceştia vor avea şansa ca la finalul programului să dezvolte ideile propuse alături de companii.
Membrii AmCham din diferite industrii au identificat provocări pregnante din sfera circularităţii şi sustenabilităţii care afectează procesele de business, urmând ca start-upurile interesate să participe la AmCham Sustainability Competition să propună soluţii concrete, inovative, scalabile, care să răspundă la o serie de probleme înscrise în program, respectiv:
Citește și:
- Captarea şi reutilizarea CO2: Cum putem să captăm CO2-ul generat în cadrul procesului de îmbuteliere a băuturilor pentru a-l refolosi la îmbutelierea altor băuturi?
- Impactul adoptării de practici agricole regenerative: Cum măsurăm impactul asupra biodiversităţii în urma adoptării de practici agricole regenerative?
- Reducerea amprentei de carbon: Cum pot IMM-urile să măsoare şi raporteze amprenta de carbon?
- Reciclarea deşeurilor: Ce soluţii inovatoare există pentru reciclarea deşeurilor medicale/ tehnologice/ electronice?
Membrii AmCham Romania, participanţi la prima ediţie a AmCham Sustaintability Competition, care vor selecta cele mai bune propuneri sunt Coca-Cola HBC România, Cargill Agricultură, Kimball Electronics, Microsoft Romania, Raiffeisen Bank România şi Stericycle România.
Citește și:
Start-upurile interesate să propună soluţii la aceste provocări se pot înscrie până la data de 26 iulie, iar trei proiecte vor fi selectate pentru fiecare dintre cele patru provocări. Ulterior, cea mai relevantă soluţie pentru fiecare provocare va fi aleasă câştigătoare şi premiată în cadrul unui eveniment aniversar AmCham30.
Start-upurile câştigătoare vor participa la un program de dezvoltare a ideii sau soluţiei propuse, vor beneficia de workshop- uri de business, dar şi de consultare şi feedback din partea companiilor participante, astfel încât să-şi poată adapta soluţiile la realitatea provocărilor.
La finalul programului, companiile care au propus provocări pot alege să lucreze în continuare alături de startup-urile premiate la AmCham Sustainability Competition, în vederea dezvoltării şi implementării soluţiilor.
Citește și:
Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România) este printre cele mai reprezentative asociaţii ale comunităţii de afaceri din România, recunoscută drept promotor al dialogului public-privat pe teme ce privesc mediul de afaceri, politicile publice cu impact asupra economiei, competitivitatea României sau dinamica relaţiilor economice dintre SUA şi România.
Membrii AmCham România, peste 530 de companii americane, internaţionale şi româneşti, sunt activi în 32 de sectoare economice, au creat peste 250.000 de locuri de muncă în Romania, au investiţii cumulate de peste 20 de miliarde de euro şi o cifră de afaceri cumulată de peste 65 de miliarde de euro.
Foto: Dreamstime