Activele financiare ale sectorului instituţional Administraţii publice au crescut în ultimul trimestru al anului trecut cu 2,8 puncte procentuale, comparativ cu perioada similară din 2022, ajungând la 27,1% din PIB, conform datelor publicate de Banca Naţională României.

Potrivit sursei citate, evoluţia ascendentă a fost determinată de majorarea semnificativă a stocului disponibilităţilor de natura numerarului şi depozitelor (+39,8%), atingând un nivel de 6,5% din PIB, pe fondul încasării celei de a doua tranşe pentru Fondul de Modernizare (în sumă de 1,025 miliarde euro) şi a sumelor rezultate din emisiunile de titluri de natura datoriei ale Ministerului Finanţelor, relatează Agerpres.

Stocul participaţiilor şi acţiunilor/unităţilor fondurilor de investiţii a crescut cu 1,1 puncte procentuale, până la nivelul de 10,6% din PIB.

Creditele acordate de administraţiile publice au ajuns la un nivel de 2,2% din PIB (în scădere cu 0,1 puncte procentuale comparativ cu trimestrul IV 2022), pe fondul rambursărilor efectuate de societăţile nefinanciare. Creanţele financiare din categoria alte conturi de primit (taxe, impozite, contribuţii sociale, creanţe comerciale, sume datorate de agenţii economici autorităţilor publice şi creanţe externe) au crescut cu 0,7 puncte procentuale, până la 7,6% din PIB.

Angajamentele financiare ale administraţiilor publice, exprimate ca pondere în PIB, s-au majorat cu 6,6 puncte procentuale, ajungând la 58,5% la finele ultimului trimestru din 2023. Această evoluţie a fost determinată în principal de majorarea stocului titlurilor de natura datoriei (+5,2 puncte procentuale în perioada analizată, până la 38,3% din PIB), ca urmare a emisiunilor de obligaţiuni lansate de Ministerul Finanţelor pe piaţa internă şi de redeschiderile pentru obligaţiunile externe, în vederea finanţării deficitului bugetar şi refinanţării datoriei guvernamentale.

Creditele guvernamentale angajate au înregistrat o majorare de 12% în valoare nominală, faţă de trimestrul IV 2022, pe seama emisiunilor de titluri de stat nenegociabile destinate populaţiei din cadrul programului Tezaur, însă în termeni relativi au scăzut cu 0,2 puncte procentuale, până la nivelul de 8,1% din PIB.

O tendinţă similară a consemnat şi stocul altor conturi de plătit, care a atins un nivel de 10,7% din PIB, în creştere cu 1,4 puncte procentuale faţă de trimestrul IV 2022, antrenată de înregistrarea sumelor datorate societăţilor nefinanciare, în contextul măsurilor întreprinse de stat pentru reducerea impactului rezultat din creşterea preţurilor energiei şi a fondurilor externe nerambursabile.

Potrivit BNR, sectorul administraţiilor publice a înregistrat un necesar net de finanţare de aproximativ 2,4% din PIB în ambele trimestre analizate.

Administraţia centrală a consemnat un necesar net de finanţare de 2,2% din PIB în trimestrul IV 2023 (comparativ cu 1,9% din PIB în trimestrul IV 2022). Administraţiile locale au consemnat un necesar net de finanţare de 0,4% din PIB în trimestrul IV 2023, faţă de 0,2% din PIB în trimestrul IV 2022, iar Administraţiile de securitate socială au prezentat o capacitate netă de finanţare de 0,2% din PIB, faţă de un necesar net de finanţare de 0,2% din PIB în perioada similară din 2022.

Foto: Dreamstime