Consiliul Concurenţei a derulat săptămâna trecută controale la Biroul de credite şi la 12 grupuri bancare, suspiciunea fiind că prin modul în care se calculează scorul de credit este blocat accesul unor clienţi la împrumuturi şi se îngreunează refinanţarea, a declarat, luni, preşedintele Consiliului concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, citat de Agerpres.

„Inspecţiile s-au terminat. Au durat trei zile în cursul săptămânii trecute şi au vizat Biroul de credite şi 12 grupuri bancare. Ştiţi că avem deja în derulare o investigaţie în care ne uităm la modul cum stabilesc băncile dobânzile, cum stabilesc indicele care stă la baza stabilirii dobânzilor - ROBOR. De data asta este un subiect conex. Nu ne uităm la dobândă, ci ne uităm la accesul la credite, la condiţiile de creditare. Suspiciunea este că, prin modul cum se calculează scorul de credit, este blocat accesul unor clienţi la credite şi se îngreunează refinanţarea", a explicat Chiriţoiu, la ieşirea de la o conferinţă pe teme de energie.

El a menţionat că suspiciunile au apărut în urma analizei pe care o are în lucru Consiliul Concurenţei în sectorul bancar, din documente în format electronic, din computere şi telefoane.

„Important de menţionat este că nu luăm la întâmplare documente, ci ne bazăm pe un mandat judecătoresc. Judecătorul a aprobat ridicarea documentelor respective de la bănci", a precizat Chiriţoiu.

În ceea ce priveşte investigaţia legată de dobânzi, preşedintele autorităţii de concurenţă a afirmat că se aşteaptă la un rezultat în cursul anului viitor. 

UPDATE

Consiliul Concurenţei a anunţat ulterior, printr-un comunicat, că a finalizat inspecţiile inopinate derulate la zece bănci, precum şi la Biroul de Credit şi la Asociaţia Română a Băncilor. Băncile inspectate sunt: Alpha Bank România, CEC Bank, Garanti Bank, Raiffeisen Bank România, ING Bank NV Amsterdam sucursala Bucureşti, Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD - Groupe Societe Generale, Credit Europe Bank (România), First Bank.

Autoritatea de concurenţă are suspiciuni că acţionarii Biroului de Credit ar limita accesul consumatorilor persoane fizice la produsele şi serviciile de creditare bancară printr-o serie de acţiuni legate de stabilirea şi aplicarea scorului FICO (în funcţie de care este evaluată capacitatea unui client de a rambursa un credit).

Biroul de Credit este o societate pe acţiuni înfiinţată la sfârşitul anului 2003, având, la ora actuală, ca acţionari 18 bănci şi are ca obiect de activitate colectarea/prelucrarea de date privind portofoliul de clienţi - persoane fizice clienţi ai participanţilor.

FICO Score de la Biroul de Credit este un număr, rezultat în urma aplicării unei metode statistice care ia în calcul mai multe elemente pe baza cărora băncile stabilesc gradul de risc al unui potenţial client ce solicită un credit către o instituţie financiară.

„Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor", se menţionează în comunicat.

Legea concurenţei interzice orice înţelegeri între companii şi practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurenţa pe piaţa românească, precizează sursa citată.

UPDATE 1

Consiliul Concurenţei verifică existenţa unui potenţial comportament anticoncurenţial la nivelul sectoarelor economice, un astfel de demers fiind o practică uzuală normală într-o economie funcţională, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Române a Băncilor, citat de Agerpres.

„Asociaţia Română a Băncilor şi băncile membre au o conduită conformă normelor de concurenţă, aceasta reprezentând o preocupare permanentă şi prioritară la nivelul comunităţii bancare. În acest sens, la nivelul comunităţii bancare, a fost adoptat Ghidul privind conformarea cu regulile de concurenţă prin intermediul căruia participanţii şi-au asumat angajamentul de a da dovadă, în desfăşurarea activităţilor, de un comportament onest şi conform cu prevederile legale aplicabile în domeniul concurenţei. Acest ghid acoperă activităţile desfăşurate în cadrul Asociaţiei şi prin adoptarea acestuia se încurajează un mediu concurenţial efectiv în sectorul financiar-bancar. Instituţiile de credit trebuie să aplice toate măsurile care să conducă la diminuarea riscului de credit, pentru a menţine o rată a creditelor neperformante la un nivel cât mai scăzut", se spune în comunicat.

Conform sursei citate, băncile au obligaţia să verifice bonitatea şi capacitatea de rambursare a fiecărui debitor, iar printre instrumente se află şi verificările la Biroul de Credit.

„Acesta este un aspect reglementat, obligatoriu şi funcţionează după norme europene stabilite în materie pentru asigurarea cerinţelor de natură prudenţială, la care şi România este parte. Astfel, instituţiile de credit au datoria de a utiliza prudenţial bazele de date disponibile la nivel naţional în vederea determinării comportamentului de plată. Modalitatea de utilizare a acestor informaţii este distinctă la nivelul băncilor, în funcţie de apetitul de risc al fiecăreia. Pentru a asigura o creditare responsabilă, finanţările oferite de bănci trebuie direcţionate în condiţii de predictibilitate şi siguranţă, cu certitudinea încasării ulterioare", se mai spune în comunicat.

Foto: Dreamstime