Rata creditelor neperformante era, la finele lunii decembrie 2023, de 2,33%, faţă de 2,61% în septembrie 2023 şi 2,65% în decembrie 2022, conform datelor centralizate de Banca Naţională a României (BNR).

În decembrie 2023, în România erau 32 de instituţii de credit, din care opt sucursale ale unor bănci străine. Activele totale se ridicau la 803,4 miliarde lei, cu 102,4 miliarde lei mai mari comparativ cu perioada similară a anului anterior, relatează Agerpres.

Activele instituţiilor cu capital privat reprezentau 86,3% în total active, iar activele instituţiilor cu capital străin 65,6%.

De asemenea, indicatorul de solvabilitate era, în decembrie 2023, de 22,51%, faţă de 23,4% la finele lunii decembrie 2022.

Context

Atunci când un debitor își menține bonitatea financiară și achită ratele și dobânzile convenite conform planificării, creditul este considerat performant.

Există însă întotdeauna riscul ca persoana juridică sau fizică să nu își poată rambursa împrumutul în perioada convenită. Dacă această situație survine efectiv sau este probabil să survină, banca trebuie să clasifice creditul ca „neperformant”. Creditele neperformante sunt denumite deseori și „credite incerte”, potrivit Băncii Centrale Europene (BCE).

Când devine neperformant un credit?

Un credit devine neperformant în cazul în care există indicii cu privire la probabilitatea ca debitorul să nu ramburseze creditul sau dacă au trecut mai mult de 90 de zile fără ca debitorul să fi achitat ratele convenite. Acest lucru se poate întâmpla când o persoană își pierde locul de muncă și, prin urmare, nu poate rambursa un credit ipotecar în condițiile convenite sau când o companie se confruntă cu probleme financiare.

Băncile trebuie să analizeze cu atenție împrumuturile pe care le-au acordat și să identifice într-o etapă incipientă acele credite care prezintă riscul de a deveni neperformante. Acest proces se numește „recunoașterea creditelor neperformante”.

De ce creditele neperformante au un impact negativ?

Creditele neperformante reprezintă o realitate cotidiană pentru bănci, în condițiile în care pierderea locului de muncă sau problemele financiare ale companiilor sunt, din nefericire, la ordinea zilei. Însă aceste situații generează întotdeauna costuri pentru bancă, motiv pentru care băncile trebuie să mențină creditele neperformante la un nivel minim.

Creditele neperformante afectează băncile în două moduri. Ele diminuează profitabilitatea băncilor, deoarece generează pierderi care reduc veniturile pe care băncile le obțin în urma activității de creditare. Pentru a fi pregătite să facă față acestor pierderi, băncile trebuie să constituie provizioane. Aceasta înseamnă că trebuie să pună deoparte fonduri pentru acoperirea pierderilor pe care anticipează că le vor suporta. Din acel moment, fondurile nu mai sunt disponibile pentru acordarea de noi împrumuturi sau pentru absorbirea altor pierderi. Aceasta reduce suplimentar veniturile băncilor și le fragilizează.

O bancă cu un volum excesiv de credite neperformante nu poate furniza în mod corespunzător companiilor creditele de care acestea au nevoie pentru a realiza investiții și a crea locuri de muncă. O situație în care un număr mare de bănci se confruntă, pe scară mai largă, cu această problemă poate afecta economia în ansamblu.

Foto: Dreamstime