”Anul acesta vom dezvolta și mai mult produsele pe care le avem deja. Ne vom concentra pe creșterea numărului de clienți activi, pe extinderea zonei de creditare și investiții, dar și pe dezvoltarea conturilor business", a declarat acesta.

Salt va funcționa ca o bancă matură

Noul director general a mai afirmat că activitatea băncii va continua în același mod, iar accentul va fi pus pe tehnologie. El dorește ca până la finalul acestui an, Salt să funcționeze ca o bancă matură.

”Tehnologia ne ajută să întărim procesele, să fim mai rapizi și mai clari, dar la final tot oamenii fac diferența. Suntem, înainte de orice, o echipă de oameni. O echipă care, până la finalul anului, va aduce în aplicația mobilă toate produsele pe care le aștepți de la o bancă matură”, a afirmat Anghel.