OTP Bank România își consolidează politicile de sustenabilitate, care vor integra și cele mai bune practici ESG (factori de mediu, sociali şi de guvernanță). În acest scop, în 202 va fi implementat un nou cadru strategic.

Cu o echipă dedicată care supraveghează dezvoltarea și implementarea strategiei ESG, organizația se angajează să investească în resursele necesare pentru atingerea acestui obiectiv, alături de planul de creștere organică prin transformare agilă. Strategia de ESG a OTP Bank se va concentra pe trei piloni principali: produs, planetă, oameni, descriși prin 3 zone de responsabilități:

  • Furnizor responsabil – scopul este finanțarea, în mod treptat, către o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon și de a oferi o gamă de produse sustenabile. Această direcție strategică nu se referă doar la creșterea portofoliului de credite verzi, ci și la continuarea investițiilor în produse și canale digitale, menținând în același timp serviciile tradiționale disponibile in sucursale pentru categoriile de clienți care nu pot utiliza instrumente digitale avansate.
  • Angajator responsabil – ținta este investiția continuă în dezvoltarea angajaților, în incluziune și diversitate, precum și în implicarea acestora in decizii.
  • Actor social responsabil – stabilirea unor obiective de mediu ambițioase și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de operațiunile proprii. Totodată, vor fi continuate și activitățile de CSR și proiectul educațional al Fundației OTP Bank România.
„Recentele frământări și crize sociale, geopolitice, economice și de mediu urcă agenda ESG în lista priorităților, integrând respectul pentru planetă și oameni, ca punct central în modelele decizionale și în strategia de afaceri. OTP Bank analizează cu atenție toate implicațiile pentru a construi o strategie ESG corectă și eficientă, în conformitate cu viziunea companiei, concentrată în jurul portofoliului de produse și servicii al băncii. Atât intern, cât și extern, vom deveni agenți de transformare din punct de vedere al sustenabilității. Oamenii înșiși devin agenți ai transformării sustenabile. Pe acest fond, businessul nostru va evolua, și primii pași în această direcție au fost deja făcuți”, a menționat Zoltán Balázs, CRO, Director General Adjunct, lider în transformarea ESG a OTP Bank România.

Concomitent cu propria transformare strategică ESG, OTP Bank România va continua să identifice și să pună în aplicare acțiuni de natură să creeze comunități sustenabile, implicate în progresul economic, social și de mediu (angajați, clienți, parteneri și colaboratori).

Planul de investiții pe termen lung al OTP Bank în digitalizare și în experiența clienților a început în 2019 și va continua prin integrarea pilonilor cheie ai strategiei de ESG.

Sursă foto: OTP Bank România