OTP Group a anunțat rezultatele financiare pentru primele nouă luni ale acestui an. Potrivit raportului publicat la Budapesta, în care rezultatele băncii sunt prezentate consolidat, ajustate în conformitate cu standardele Grupului, OTP Bank România a înregistrat o pierdere de 15 milioane de lei în primele nouă luni din 2022, un rezultat al majorării provizioanelor totale, în valoare totală de 151 milioane de lei, din care 58 milioane de lei au fost constituite in al treilea trimestru.
Profitul operațional în primele nouă luni ale anului 2022 a ajuns la 146 milioane de lei , în creștere cu 67% față de același interval din 2021, în urma efectului pozitiv al unei creșteri dinamice de 20% a veniturilor totale.
În cadrul acesteia, taxele și comisioanele nete au crescut cu 8%, iar venitul net din dobânzi a crescut cu 33% față de anul trecut. În același timp, cheltuielile de exploatare au crescut cu 9% în primele nouă luni, având în vedere cheltuielile mai mari cu personalul în urma creșterii salariilor și din creșterea cu 3% a numărului mediu de angajați.
Citește și:
„Rezultatele primelor nouă luni indică o performanță financiară solidă, având la bază o abordare constantă a pieței centrată pe client, o propunere comercială excelentă și o activitate operațională intensă. Avem un nivel bun al profitului operațional, cu volume dinamice pentru zonele de creditare și de economii, a veniturilor la nivel general și a veniturilor din dobânzi, ceea ce demonstrează capacitatea noastră de a propune o oferta bancară potrivită pentru clienții noștri și de a ne adapta într-un mediu economic care se deteriorează rapid. În același timp, evaluăm în mod constant evoluția riscurilor și asigurarea viitorului potențial vine acum cu un preț mai mare al provizioanelor de risc, care au generat pierderi suplimentare în primele 9 luni ale anului. Costurile mai mari sunt acum o constantă, dar aceste cheltuieli ne ajută să ne consolidăm poziția pe piață, să ne dezvoltăm echipa, așa cum am făcut de-a lungul anului, și să oferim o produse bancare optime pentru clienții noștri” a spus Gyula Fatér, CEO OTP Bank România.
+
Veniturile nete din dobânzi au crescut cu 33%, ajungând la un total de 484 milioane de lei.
Citește și:
Dinamica anuală a beneficiat de creșterea volumelor de credite performante și de îmbunătățirea cu 30 bps a marjei nete de dobândă, alimentată de creșterea ratei dobânzii de referinta la trei luni pentru tranzacțiile interbancare (principalul reper pentru creditele corporate).
MAI MULT: OTP Bank România, pierdere de 14 milioane de lei în primul semestru din 2022
În primele trei trimestre costul total al riscului s-a ridicat la -151 milioane de lei, alimentat de un cost al riscului de credit de -110 milioane Rde lei, ca urmare a creșterii portofoliului de credite, dar și a perspectivelor economice în scădere.
Provizioanele pentru alte riscuri s-au ridicat la -40 milioane de lei.
Volumul creditelor performante a crescut cu 13% de la an la an în primele nouă luni din 2022, fiind susținut de o creștere de 19% a segmentului de creditare corporate, în timp ce creditarea segmentului retail a crescut cu 7%.
Citește și:
CITEȘTE ȘI: OTP Bank oferă cont bancar și pachet 100% online pentru persoane juridice
Volumul depozitelor, ajustat la cursul de schimb valutar, a crescut cu 5% față de primele nouă luni ale anului trecut. Î
n al treilea trimestru depozitele clienților au înregistrat o creștere trimestrială de 11% ajustată la cursul schimb valutar (+8% față de anul trecut), în principal datorită creșterii cu 16% a segmentului corporate și cu 6% a segmentului retail. Raportul net credit/depozit a scăzut cu 11 puncte procentuale t-o-t, la 127%.
Raportul net credite/depozite s-a redus cu 11 puncte procentuale de la trimestru la trimestru, la 127%.
+
Ȋn conformitate cu standardele locale de raportare, activele băncii au atins nivelul de 21,49 miliarde de lei, în creștere cu 11% față de nivelul consemnat în luna septembrie 2021.
Citește și:
PE ACELAȘI SUBIECT: OTP Bank România, pierderi de 24 de milioane de lei în T1 2022
Rata de adecvare a capitalului băncii a atins nivelul de 21,54% vs 20,78% în T3 2021, pe fondul majorăriicapitalului social cu 200 milioane lei din decembrie 2021.
În primele nouă luni ale acestui an, OTP Group a înregistrat un profit consolidat ajustat de 439 miliarde de forinți (5.628 milioane de lei) în timp ce profitul consolidat după impozitare a fost de 232 miliarde de forinți (2.972 milioane de lei).
Subsidiarele care au contribuit cel mai mult la acest rezultat sunt OTP Core din Ungaria (218 miliarde de forinți/ 2.792 milioane de lei), DSK Bank din Bulgaria (76.5 miliarde de forinți/ 980 milioane de lei), Croația (38 miliarde de forinți/ 485 milioane de lei), Serbia (32 miliarde de forinți/ 416 milioane de lei), Slovenia (19 miliarde de forinți/ 237 milioane de lei) Ucraina (-26 miliarde de forinți/ -333 milioane de lei), Rusia (24 miliarde de forinți/ 304 milioane de lei), Muntenegru (5 miliarde de forinți/ 58 milioane de lei), Moldova (6 miliarde de forinți/ 72 milioane de lei) și subsidiara din Albania (7 miliarde de forinți/ 93 milioane de lei).
Citește și:
Foto: OTP Bank