Peste un sfert dintre managerii români (27%) s-au declarat îngrijoraţi de lipsa forţei de muncă în primul semestru al acestui an, arată datele unui studiu recent.
Conform cercetării Confidex, realizată de Impetum Group, ajunsă la cea de-a noua ediţie, criza forţei de muncă este, încă de la începutul acestui an, cea mai mare frică a managerilor români, chiar peste fenomenul creşterii preţurilor.
În ceea ce priveşte gradul de încredere al mediului de afaceri în economie, 27% dintre manageri se declarau, în primul semestru al acestui an, îngrijoraţi de lipsa forţei de muncă, cu 16% mai mulţi comparativ cu datele raportate la finele anului trecut.
Astfel, criza forţei de muncă pare să devină una dintre principalele preocupări ale oamenilor de afaceri, depăşind alte subiecte îngrijorătoare precum rata inflaţiei şi majorarea preţurilor, subiecte care, la finalul anului trecut, îi preocupau pe aproape jumătate dintre managerii chestionaţi de Confidex.
Citește și:
O rezolvare a acestei probleme este, în viziunea unor manageri, o reprezintă integrarea în mediul privat a unor angajaţi din sistemul public. De asemenea, o soluţie la care apelează managerii români este importul de resursă umană, care, însă, s-a dovedit a fi un proces complicat.
România nu este o ţară atractivă pentru muncitorii imigranţi, astfel încât reţinerea lor este o provocare în sine, precizează realizatorii studiului.
„Deşi, în ultimul an, inflaţia a fost fenomenul care a atras în mod preponderent atenţia opiniei publice, adevărata îngrijorare a managerilor români, în prima jumătate din 2023, este legată de criza forţei de muncă. Aceasta este generată, pe de o parte, de lipsa resursei umane specializate în domenii de activitate specifice şi, pe de altă parte, de faptul că piaţa autohtonă a forţei de muncă încă nu este suficient de atractivă încât să reţină la nivel local oamenii talentaţi şi care pot face performanţă.
Citește și:
În plus, vedem că se adaugă şi o problemă calitativă a relaţiilor de muncă. Aceasta este generată de perioadele de incertitudine care creează nelinişte în rândul angajaţilor şi poate chiar defocusare şi o nerăbdare manifestate în procesul de aprofundare a relaţiilor interne din organizaţie sau chiar a domeniului profesional", explică Andrei Cionca, directorul general al Impetum Group.
Confidex este singurul studiu longitudinal din România care măsoară încrederea managerilor români în economie şi să decripteze provocările cu care se confruntă mediul de business local.
Realizată de Impetum Group, cercetarea oferă, de peste trei ani, o imagine clară asupra percepţiilor oamenilor de afaceri din România. La ultimele opt ediţii ale studiului au contribuit peste 2.500 de antreprenori şi executivi C-Level.
Citește și:
Foto: Pexels