Jemanfișism și Gigi Duru

Căldură mare, monșer, căldură mare. Vară, vacanță, acalmie. Dacă ne uităm așa, agale, în zare, totul se prezintă la modul dolce far niente. Ei bine, nu este! Dovada clară: starea națiunii. Avem azilele groazei, reformele promise – ioc deocamdată, greve, pregătiri de alegeri, populisme, extreme, inflație, deficit, etc. Problemele pot continua la nesfârșit, neasumare, iresponsabilitate, imoralitate, ilegalități, corupție, delăsare, mizerie.

Ajung din nou la acest punct, starea națiunii, pentru că îmi dau seama, din diferite interacțiuni, din auzite și văzute, că sunt tot felul de categorii de oameni care se raportează complet diferit la ceea ce se întâmplă în țară.

Prima categorie: cei implicați, dornici de schimbare, dornici ca lucrurile să se miște, care se agită, care fac, care se macină, care simte fiecare (in)decizie, fiecare problemă. A doua categorie: nepăsătorii, cei cărora le merge bine, sunt în bulele lor, au confortul asigurat, tangențial mai aud ce se întâmplă în țară, în politică, nu e, dom’le, pentru noi asta, avem altele pe cap, unde mai plecăm în vacanță, la ce școli să meargă copilul, ce să ne mai cumpărăm, ce restaurante să mai vizităm, ce festivaluri urmează. A treia categorie: cei care supraviețuiesc de la o lună la alta, care știu ce se întâmplă, dar sunt convinși că lucrurile nu se vor mai schimba, că toți sunt o apă și un pământ, care au diverse probleme. A patra categorie: Gigi Duru, cei care sunt împotrivă, contra orice, care știu ei mai bine, care au auzit ei, care dau lecții, nucleul dur.

În afară de prima și a patra categoria, a doua și a treia reprezintă masa tăcută, aflați pe traiectorii diferite. Până la un punct, fiecare categorie are dreptatea ei, nu trebuie să stăm cu ochii pe ei, ca pe butelie. Avem viețile noastre, proiectele noastre, carierele noastre, griji. Complet de acord, doar că... nu trăim într-o societate în care să ne vedem de treabă și să avem tangență cu situația din țară doar din când în când, la alegeri sau în alte momente cheie.

Starea națiunii, trăitul în România implică preocupare, grijă, atenție la clasa politică, dedicare, pentru că, vrem, nu vrem, suntem o societate nouă, la nivel de instituții, de reguli, de asimilarea mecanismelor democratice în spiritul național, în funcțiune.

Am văzut cu toții alte națiuni, știm cum funcționează, cât de ușor este acolo, cum se respectă contractul social dintre autorități și cetățeni. De acord, doar că acelea au un exercițiu al democrației de zeci și sute de ani (și nici acolo lucrurile nu sunt ireversibile, iată ce se întâmplă cu revirimentul extremei drepte în multe țări europene), iar noi suntem la stadiul de-a bușilea, poate nici acolo. Lucrurile acestea nu se întâmplă peste noapte, e nevoie de o înțelegere foarte bună a modului de funcționare a unei societăți, a drepturilor și obligațiilor cetățenilor, ca să poată pretinde de la instituții și autorități cum să se comporte.

Acesta fiind cadrul, revenim la starea națiunii și la categoriile de oameni. Suntem unde suntem pentru că există masa tăcută, categoria 2 și 3, dar în special 2, care nu se implică, nu vrea să audă, nu le pasă. Lor le merge bine, nu au treabă cu restul, au bulele lor, au locurile lor, e drept că îi deranjează că e trafic, că e murdar, că e una, alta, dar se uită în partea cealaltă, comentează, se plâng, dau o fugă într-un spațiu drăguț și civilizat, care nu e România și gata. Păi și de aia nu funcționează lucrurile aici, că dacă nu ne implicăm, într-o formă sau alta, există niște găști care au înțeles acest lucru, au capturat statul, și, la fel, gata, treaba e făcută. Dacă nu votăm, dar îi lăsăm pe alții, și atunci o fac cum știu ei, dacă nu ne interesează ce fac cei pe care i-am votat, în cazul în care am mers la vot, politicienii și funcționarii statului nici nu se simt responsabili să fie implicați și datori de ceea ce fac, să dea cu subsemnatul, că știu că oamenilor nu le pasă. Așa că fac ei ce știu cel mai bine, ceea ce vedem sau auzim zilnic. Din acest motiv e nevoie de presiune publică, de implicare la vot, de conștiință civică și socială.

Chiar și cei care nu se implică pentru că lor le merge bine acum pot să piardă totul dacă lucrurile se schimbă dintr-o dată, dacă România își pierde statul de economie și democrație funcțională, pentru că multinaționalele unde lucrează pot pleca (dacă climatul nu mai e convenabil, fiți convinși că vor pleca, nu vor bătăi de cap), banii se termină și toată treaba se poate împuți, și chiar grav.

De asta ar trebui să ne pese, ca lucrurile să se schimbe într-o formă sau alta, sau în forma în care ne-o dorim. Altfel, la anul, dacă va ieși AUR, să nu ne mirăm. Și da, plecarea poate fi o opțiune, dar nu știu pentru câtă lume, și dacă respectivele țări nu vor fi și ele împotriva primirii de noi emigranți, căci aceasta va fi una din marile teme de discuție în toată Europa în următorul an. Și cât de ușor este să te relochezi în altă țară, fără să știi limba, societatea, cu purcel, cu cățel, cu familie, cu copii?

În final, cred că e o chestiune de alegere, vreau să îmi fie mie bine, în bula mea, în universul meu, deși lucrurile per ansamblu stau prost, că mă lovesc de deciziile autorităților zilnic, sau mă implic, măcar la nivel minimal și caut să schimb ceva, să pun umărul să fac ceva, către o calea mai aproape de cea universal acceptată în societățile civilizate, în care contractul social dintre guvernanți și guvernați se respectă. 

Editorialul a apărut în secțiunea „Nota redacției” din newsletterul Future Banking de vineri, 14 iulie 2023. Puteți să vă abonați la newsletter din meniul principal.