Startup-ul românesc Humans.ai pătrunde pe piața din Emiratele Arabe Unite, în urma parteneriatului cu Deca4, studio de consultanță specializată în blockchain, cu sediul în Dubai. Împreună cu echipa Deca4, Humans.ai va sprijini implementarea și dezvoltarea de soluții pentru startup-urile și companiile de tehnologie care doresc să implementeze capabilități de inteligență artificială și inovații precum synthetic media sau media generată de inteligența artificială – în special programe care se bazează pe inteligența artificială și învățarea automată, oferite de Humans.ai.
„Suntem foarte încântați de parteneriatul nostru cu Deca4 și de facilitarea accesului la tehnologia noastră pentru companiile din Emiratele Arabe Unite și nu numai. Ne aflăm într-un punct de cotitură în ceea ce privește puterea inteligenței artificială, iar inovațiile care vor veni în curând vor schimba modul în care interacționăm cu platformele de comunicare, de divertisment, serviciile bancare și multe alte industrii. Pentru început, în cadrul Humans.ai, synthetic media este prima care intră în această nouă eră tehnologică. Noi creăm tehnologia, modelul de interacțiune și economia din jurul media bazate pe inteligență artificială. În continuare, ne vom deschide ecosistemul către media și streaming, marketing și publicitate, comerț electronic, educație și alte I.A. specifice”, a explicat Sabin Dima, co-fondator și CEO la Humans.ai.
Deca4 este o companie globală de consultanță în domeniul blockchain și al tokenizării, care se concentrează pe furnizarea celor mai bune practici pentru a ajuta companiile din regiune în implementarea noilor tehnologii și practici, precum și alte forme de consultanță financiară și juridică în dezvoltarea afacerilor clienților săi. Deca4 oferă consultanță startup-urilor, corporațiilor, guvernelor și altor organizații cu privire la utilizarea tehnologiei registrelor distribuite (en: distributed ledger technology) și a blockchain pentru a-și transforma afacerile și pentru a profita de cele mai mari oportunități.
Citește și:
„Înțelegerea noastră unică a pieței și abordarea bazată pe cercetare, împreună cu rețeaua noastră extinsă din industrie, ne-au transformat într-un partener fundamental al proiectelor de renume mondial cu care lucrăm. În timp ce expertiza noastră acoperă domeniile juridic, tehnic, economic și creativ, accentul pus pe noile tehnologii a stat la baza deciziei noastre de a ne asocia cu echipa de la Humans.ai, care dezvoltă inovații revoluționare în spațiul AI și synthetic media", a menționat și Mohammed Mahfoudh, CEO la Deca4.
De exemplu, agenții de marketing pot utiliza instrumente de inteligență artificială pentru a analiza și manipula vocea atunci când interacționează cu clienții, pentru a evalua comportamentul și sentimentul utilizatorilor pentru a genera oferte mai relevante sau pentru a personaliza experiența de utilizare a unui produs sau serviciu. Se poate modifica aspectul persoanelor pentru a evita prejudecățile (de exemplu, crearea de avatare online neutre pentru a evita discriminarea pe criterii de sex, rasă, vârstă și alte tipuri de discriminare).
Citește și:
De asemenea, companiile de e-commerce pot beneficia de algoritmi de inteligență artificială pentru a analiza comentariile și recenziile utilizatorilor și pentru a personaliza experiența online a cumpărătorilor, făcând-o și mai atractivă atunci când transformă pagini de text simple în anunțuri scurte care prezintă produsele din wishlist. Singura limită pentru aplicarea în viața reală a mediilor sintetice este imaginația noastră.
Humans.ai este o companie de deep-tech care a creat primul model etic de AI și blockchain. Compania a dezvoltat o platformă dedicată creării și guvernării Inteligenței Artificiale, cu accent pe synthetic media. Prin studioul său de creație și prin sistemul de proveniență și responsabilitate bazat pe token, Humans.ai asigură că toate contribuțiile sunt răsplătite în mod echitabil și că fiecare AI este controlat pe termen lung.