În mediul antreprenorial din România, femeile sunt acționare în 43% din companiile cu o cifră de afaceri de peste 100.000 de lei, active în 2024, potrivit unui studiu realizat pentru ING Bank de Bravva Capital, cu sprijinul Termene.ro. În consecință, peste 170.000 de afaceri locale au în structura lor o femeie acționar, iar una din patru companii este deținută în întregime de către femei din totalul de peste 400.000 companii din România analizate.
Topul județelor cu cele mai multe afaceri conduse de femei antreprenoare
Dolj, Constanța și Hunedoara, în topul județelor cu cele mai multe afaceri conduse de femei antreprenoare
În top 10 județe cu cele mai multe companii cu acționariat feminin, primele locuri sunt ocupate de Dolj (46,6%), Constanța (46,1%) și Hunedoara (46%). Urmează Bacău (45,73%) și la egalitate Neamț și Gorj (45,71%).