Startup-ul fintech Fagura.com a încheiat cu succes cea de-a doua rundă de investiții în equity, desfășurată pe platforma londoneză Seedrs. Peste 280 investitori și-au declarat susținerea pentru proiect, investind sume de la 20 până la zeci de mii de Euro.

Investiția pe care o va ridica startup-ul este de 781.000 de euro, inclusiv contribuțiile a șapte angel investors care se vor alătura direct și reprezintă 195% față de ținta setată inițial. Este și cea mai mare sumă atrasă pe Seedrs de către un startup din spațiul românesc.

„A două rundă de investiții în equity a fost un real succes pentru noi, având în vedere criza pe care o parcurgem. Am reușit să atragem o finanțare din partea comunității noastre de două ori mai mare față de prima rundă, iar acest resurse ne vor fi de mare ajutor să creștem mai rapid în perioadă de criză și să sprijinim oamenii și ideile care schimbă lumea”, a spus Tudor Darie, CEO al Fagura.

Campania de crowdfunding s-a desfășurat în două etape, cea privată în care au investit prioritar investitorii din comunitatea Fagura și cea publică, deschisă pentru investitorii din întreaga lume.

Fagura apare în „Fintech Map” 2022

Astfel că Fagura va oferi investitorilor equity în proporție de circa 13,5% la o evaluare post-bani a afacerii de 5,78 milioane euro. Fondurile atrase în această rundă de investiții vor fi utilizate pentru extinderea proiectului în România și dezvoltarea primelor servicii de digital banking în platformă. 

„Pentru noi, la sindicatul de investiții Mozaic Ventures a fost o prioritate să investim în proiecte ambițioase și fondatori din Republica Moldova. Echipa Fagura ni s-a părut foarte competentă și capabilă să scaleze produsul regional și global. Anume acest potențial de scalare ne-a atras cel mai mult în a face această investiție, la fel și soluția tehnică originală pe care o oferă Fagura”, a menționat și Mihai Stipanov, reprezentantul fondului de investiții „Mozaic Ventures” din Marea Britanie.

Astăzi, împrumuturile de pe platforma Fagura sunt disponibile pentru persoanele și companiile din Republica Moldova, iar investițiile sunt deschise pentru toți cetățenii UE și UK.

CITEȘTE ȘI: 7 start-up-uri de tehnologie au devenit alumni ai Acceleratorului InnovX-BCR

+

Fagura.com a fost lansată în mai 2019, fiind prima platformă de investiții alternative în împrumuturi, înregistrată în Estonia și testată în R. Moldova, cu un scoring automatizat ce permite luarea deciziilor în mai puțin de 1 secundă.

Platforma a fost premiată la mai multe evenimente naționale și regionale: Top 3 best FinTechs, 2019 (România), Brandul anului în FinTech, 2020 și 2021 (Moldova), Startup-ul cu cel mai mare impact, 2020 (Moldova), dar și câștigători ai Acceleratorului InnovX BCR (2022), The Next 100 Global Companies (by Global Banking & Finance Review) sau premianți la Euro-Asian Startup Awards 2022.

Foto: Dreamstime