În cât timp durează să ți se acorde un credit de la Salt Bank?

Salt Bank, neo-banca românească aflată sub acționariatul Băncii Transilvania, a lansat un credit de nevoi personale în aplicația bancară în această primăvară. Un aspect important este faptul că banca nu solicită transferul salariului, iar dobânda este calculată în funcție de riscul asociat fiecărui client.

Elena Roibu, reprezentanta băncii în ceea ce privește produsele de creditare, a declarat, la conferința Future Banking Summit 2025, că neobanca a doborât un record în ceea ce privește viteza de acordare a creditului.

„Noi în Salt Bank am construit totul pe trei piloni principali: să avem o aplicație frumoasă, produse bune și competitive și siguranță. Peste toate acestea se adaugă viteza cu care produsele pot fi accesate de utilizatori. Apropo de viteză, zilele acestea am bătut un record legat de timpul de acordare a unui credit: 2 minute și 50 de secunde, de către un client care chiar se numește domnul Repede. Ironia sorții, dar este real”, a declarat Elena la conferința organizată de Future Banking.